Cariera acestui fotbalist iconic pentru Steaua şi echipa naţională nu poate fi cuprinsă în câteva întrebări, însă am punctat alături de „Lăcă” cele mai importante repere.

Când v-aţi apucat de fotbal şi de ce?

La 10 ani, pentru că toţi copiii făceau un sport la acea vreme, nu conta că era fotbal, handbal, volei sau altceva. La10 ani, m-am dus la „Steagul Roşu” la antrenamente, visând să fiu la fel ca cei de la echipa mare, Naghi, Pescaru, Purdea, jucători care cochetau cu echipa naţională şi pe care eu îi admiram.

Eraţi talentat?
Eram ambiţios (râde). A fost o perioadă frumoasă, de la copii la juniori, la juniori republicani şi până la echipa mare.
Vă amintiţi primul meci în Divizia A?
Da, 3-0 cu CS Târgovişte. Era prima etapă din returul lui 81-82, prin februarie parcă, pe un timp şi un teren neprielnice. Am avut emoţii, dar echipa a bătut cu 3-0 şi îmi voi aminti mereu acel meci.
Fiţi sincer, dintre echipele bucureştene cu cine ţineaţi?
Nu pot să spun că ţineam sau că aveam vreo simpatie specială, dar toţi copiii se uitau spre echipele care aveau rezultate, care dominau campionatul. Iar în acea vreme Dinamo era echipa mai bună.
Şi nu puteaţi să ajungeţi la ei?
Personal, nu am avut nicio discuţie cu cei de acolo. Dar domnul Dumitru Dragomir, care era preşedinte la noi, mi-a spus că a vorbit despre un transfer cu dinamoviştii, dar că nu s-a realizat. Peste 6 luni a venit Steaua, iar domnul Dragomir şi regretatul preşedinte al Stelei, Ion Alecsandrescu, bătuseră palma şi m-au chemat şi pe mine în birou.
Aţi semnat cu ochii închişi?
Nu chiar, pentru că la Steaua era o perioadă destul de confuză, ei erau în căutări. Veneau o groază de jucători, cei care nu confirmau erau împrumutaţi şi tot aşa. Totuşi, Steaua era un club de tradiţie.
Bucureştiul v-a schimbat?
Nu prea avem timp de ieşiri. De multe ori, preferam să vin la Braşov chiar şi când aveam doar o jumătate de zi liberă, cu trenul făceam două ore şi jumătate. La început, nici nu aveam o relaţie aşa strânsă cu cei din lot, poate doar cu Fane Petcu, colegul meu de cameră.
Din cele 10 titluri de campion cu Steaua vă e unul mai drag?
Nu, pentru mine toate au fost la fel de importante şi m-am bucurat la fel pentru ele. Şi Cupele şi Supercupele, mi-a plăcut să mă bucur de fiecare performanţă în parte.
Să trecem la penaltyul din 86, ce a fost în mintea dvs?
Nimic special, văzând că cei doi jucători dinaintea mea, Loţi şi Miţi (n.r. – Ladislau Boloni şi Mihail Majearu) au bătut tehnic şi au ratat, m-am gândit să dau în forţă şi să prind poarta. Ei erau cei mai buni executanţi şi poate au simţit presiunea, eu, la 22 de ani, n-aveam nicio teamă, nu aveam nimic de pierdut.
Un alt meci memorabil, cel cu Rusia de la Mondialul din 90. Dasaev vă ţine minte şi acum.
Crezi tu? Eu cred că are altele pe cap (râde). Serios vorbind, a fost un turneu reuşit pentru toată echipa, dar noi n-am venit la Mondialul din 90 ca nişte amatori. Şi noi, cei de la Steaua, şi cei de la Dinamo, aveam o mare experienţă internaţională. Nu au tremurat pantalonii pe noi, cum se spune, chiar dacă România nu se mai calificase la un turneu final din 1970.
Şi a venit Mondialul din 1994, când aţi fost sărit din schemă...
Crezi că nea Puiu Iordănescu regretă? Eu cred că nu, ţinând cont de rezultatele pe care le-a obţinut România. Eu, personal, regret că n-am fost acolo, eram apt din punct de vedere medical. A fost opţiunea dânsului...

Marius Lăcătuş (rândul de jos, al doilea din dreapta), pe vremea când juca în Spania, la Real Oviedo

Povestiţi-ne puţin de experienţele de afară...

La Fiorentina am jucat destul de mult, puţin peste 20 de meciuri ca titular. Era o echipă cu vedete, ca Dunga sau Fuser şi de la care erau pretenţii mari, cu un an înainte jucaseră finala Cupei UEFA cu Juventus. Italienii comentau până miercuri etapa încheiată, iar de joi începeau să vorbească despre următoarea etapă. N-am avut realizări extraordinare şi după un an am plecat la Oviedo. Acolo era mai liniştită treaba, echipa nu era aşa băgată în seamă de ziare, obiectivul era să ne clasăm în prima jumătate şi mi-a mers mai bine acolo.

„Fiara” cine v-a spus? Vă place porecla?
Ce să-mi displacă la ea? Cred că suporterii Stelei, pentru ambiţie, pentru dârzenie şi agresivitate.
Ca antrenor, cum aţi caracteriza parcursul dvs?
M-aş autocritica, pentru că rezultatele nu au fost cele aşteptate de mine, în primul rând. Sper ca acum să închei cu Iaşiul pe primul loc şi sezonul normal şi play-off-ul şi apoi voi avea o discuţie cu cei de aici pentru a vedea dacă mai rămân sau nu.
Unde vă vedeţi peste 10 ani?
Eu nu ştiu ce fac din vară, tu mă întrebi peste 10 ani? Important e să fiu sănătos, familia la fel, nu pot să mă gândesc pe termen atât de îndepărtat.
Dar în urma fotbalistului Marius Lăcătuş ce credeţi că rămâne?
Ştiţi cum e vorba aia, pentru locul 2 noi cântă imnul. Pentru mine cred că vorbesc rezultatele şi locurile 1. Cred că Lăcătuş va rămâne fotbalistul cu Cupa Campionilor, cu 10 campionate, Cupe şi Supercupe.
Cum sărbătoriţi cei 50 de ani?
Am meci la Dunărea Galaţi, mă întorc seara acasă, nu am timp de petreceri. Dacă chiar vrem să ieşim la un restaurant, staţi liniştit că găsim locuri, nu e nevoie de rezervare. În plus, fata mea e în Spania, e greu fără ea...
Acolo locuieşte?
(face pauză) Da, ea a rămas acolo... Soţia mea se împarte, stă cu ea, mai vine şi pe la mine când poate...
Apropo, ce rol a avut soţia în viaţa dvs?
O femeie care să stea cu tine atâţia ani, să nu îţi reproşeze nimic când vii acasă, să ştie să fie alături de tine, să te susţină în tot ceea ce faci... Nu pot decât să-i mulţumesc.

Lăcătuş, despre foştii săi antrenori de la naţională (www.frf.ro)
@ Cornel Dinu avea un fel special de pregătire. Cu Dinu ştiam că toţi adversarii sunt războinici şi că trebuie să fim de două ori mai atenţi. Ştiam totul chiar şi despre ţara adversarilor (râde).
@ Domul Ienei era mai direct. Avea o vorbă când ieşeam pe teren. Ne spunea să-i călcăm pe ochi şi să câştigăm meciul!
@ Cu Mircea Lucescu, poate pentru că eram şi mai tânăr, aveam o problemă. Stăteam în şedinţe cu studierea adversarului chiar şi două ore! Eu, în schimb, ardeam de nerăbdare să ies pe teren.
@ Domnul Iordănescu semăna mult cu Lucescu. Pregătea fiecare meci din toate punctele de vedere. Poveştile mobilizatoare le spuneau când ne plimbam prin parc. La stadion sau în şedinţele tactice nu le mai ardea de aşa ceva.

Cariera lui Lăcătuş în cifre

83 jocuri şi 13 goluri are Lăcătuş în naţionala României, alături de care a evoluat la turneele finale ale CM 1990, 1998 şi CE 1996

10 titluri, 6 cupe, 2 supercupe ale României, o cupă a campionilor şi o supercupă a Europei a câştigat Marius Lăcăruş, în cariera de jucător

28 februarie 1982 este data când Lăcătuş a debutat ca fotbalist, într-un FCM Braşov - CS Târgovişte 3-0. Primul meci la naţională a fost după exact doi ani, într-un Algeria-România 1-1

Marius Mihai LĂCĂTUŞ
Născut: 05.04.1964 (Braşov,BV)

Post: extremă dreapta, atacant
În Divizia A
Debut: 28.02.1982, FCM Braşov - CS Târgovişte 3-0
1981-1983: FCM Braşov 45 meciuri 5 goluri
1983-1990 şi 1993-1999: Steaua 357 98
2000: FC Naţional 12 -
Total: 414 jocuri 103 goluri

Cupa României
Total: 51 jocuri 17 goluri
În Supercupă 3 - (pentru Steaua)
A cucerit 10 titluri, 6 cupe, 2 supercupe

În străinătate
1990-91: Fiorentina AC (Italia) 21 meciuri 3 goluri
1991-93: Real Oviedo CF (Spania) 51 7

În echipa naţională
Debut: 07.02.1984, Algeria – România 1-1
Total: 83 jocuri 13 goluri
A jucat la turneele finale ale CM 1990, 1998 şi CE 1996

În cupele europene
Debut: 19.09.1984, Roma – Steaua 1-0
Total: 73 jocuri 17 goluri
A cucerit: o cupă a campionilor, o supercupă a Europei

Cariera de antrenor principal
2000-01: FC Naţional
2001-02: Oţelul
2002-03: FC Braşov
2003-04: FC Braşov
2003-04: Ceahlăul
2004-05: Inter Gaz (Div. B)
2006-07: UTA Arad
2007-08: UTA Arad
2007-08: Steaua
2008-09: Steaua
2009-10: SC Vaslui
2010-11: Steaua
2011-12: FCM Tg.Mureş
2013-14: CSMS Iaşi (Liga 2)
Total Liga 1: 221 98 52 71 277-226
Total Liga 2: 19 9 5 5 31-15

Sursa: adevarul.ro

Distribuie Distribuie Comentarii