Meciul Grecia - România va fi transmis pe un ecran uriaş, la Arena Naţională

Meciul Grecia - România va fi transmis pe un ecran uriaş, la Arena Naţională

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că meciul pe care reprezentativa României îl va disputa la sfârşitul acestei săptămâni, în deplasare, cu Grecia, în preliminariile Campionatului European din 2016, va fi transmis pe un ecran uriaş, la Arena Naţională.

Meciul Grecia - România va fi transmis pe un ecran uriaş, la Arena Naţională (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Federaţia Română de Fotbal şi echipa naţională te provoacă să formăm cea mai mare galerie a «tricolorilor» la meciul Grecia-România de duminică. Drumul spre EURO 2016 începe peste câteva zile, cu partida care se va disputa fără spectatori, pe stadionul «Karaiskakis» din Atena. Te aşteptăm duminică, în incinta Arenei Naţionale, să urmărim împreună, pe un ecran uriaş, debutul «tricolorilor» în această campanie de calificare! Federaţia Română de Fotbal, în parteneriat cu Primăria Capitalei şi împreună cu sponsorii Timişoreana, Adidas şi Carrefour, au pregătit primul «cantonament» al suporterilor echipei naţionale: de la ora 16.00 venim la stadion în culorile României, începem «încălzirea» cântând pentru «tricolori», iar de la 21.45 trăim împreună marele meci. După 8 ani, putem ajunge din nou la un turneu final. Suntem alături de «tricolori» şi, de la peste 1.000 de kilometri de Atena, strigăm împreună, duminică seară: HAI ROMÂNIA!", notează frf.ro.

Echipa naţională a României va debuta, duminică, 7 septembrie, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2016, urmând să întâlnească selecţionata Greciei, pe stadionul Karaiskakis.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina