Mergea și Bopanna, calificați în sferturile probei de dublu fără joc la BRD Năstase Țiriac Trophy

Mergea și Bopanna, calificați în sferturile probei de dublu fără joc la BRD Năstase Țiriac Trophy

Perechea formată din tenismanul român Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna, numărul doi pe lista capilor de serie, s-a calificat fără joc în sferturile probei de dublu din cadrul turneului BRD Năstase Țiriac Trophy, miercuri, după retragerea cuplului Marcos Baghdatis (Cipru)/Mihail Iujnîi (Rusia). Mergea și Bopanna vor juca în sferturi cu românii Marius Copil și Adrian Ungur, meci programat joi seara, la Arenele BNR din București.

Baghdatis a fost învins miercuri la simplu, în optimi, de spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, al cincilea favorit, cu 7-5, 6-2.

Mergea și Bopanna și-au asigurat 3.960 euro și 45 de puncte ATP și sunt în postura de principalii favoriți rămași în cursă după retragerea cuplului campion al probei, Horia Tecău/Jean-Julien Rojer, din cauza accidentării românului la brațul drept. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...