Noul antrenor al Oțelului Galați, Florin Marin, prezentat oficial

Noul antrenor al Oțelului Galați, Florin Marin, prezentat oficial

Noul antrenor al Oțelului Galați, Florin Marin, a fost prezentat oficial luni în cadrul unei conferințe de presă de către directorul sportiv Ovidiu Burcă, team managerul Cristian Munteanu și directorul de imagine Lucian Ionescu.

Ovidiu Burcă a declarat că despărțirea de fostul antrenor Tibor Selymes s-a făcut la modul amiabil, oficialul mulțumindu-i tehnicianului pentru ceea ce a făcut la club în cele cinci luni de mandat. Directorul sportiv și-a exprimat convingerea că noul antrenor Florin Marin va salva echipa de la retrogradare.

"Ne-am despărțit în condiții amiabile de Tibor Selymes și îi mulțumesc pentru munca depusă la club. El a făcut un pas înapoi tocmai pentru a trezi oarecum echipa și poate că gestul lui, așa cum a spus-o și el, poate aduce șocul redresării echipei. Este un profesionist și sunt convins că va avea rezultate în viitor. Îi mulțumesc domnului Florin Marin că a acceptat această provocare de a veni alături de noi într-un moment foarte greu, în care nu mai sunt mulți care ne dau șanse de salvare de la retrogradare. A venit lângă noi pentru că este foarte convins și optimist că echipa aceasta se poate salva", a spus Burcă.

Team managerul Cristian Munteanu a precizat că noul antrenor este convins că echipa are valoare și-și poate atinge scopul de a rămâne în Liga I. "Domnul Florin Marin dă dovadă de un curaj nebunesc. Trebuie să ai mare caracter și să vii lângă doi foști colegi, copii practic, pentru că noi am fost jucătorii dânsului, convins că echipa noastră are valoare și împreună cu noi să fii așa de optimist că poți redresa situația", a spus Munteanu.

Ovidiu Burcă și Cristian Munteanu au fost elevii lui Florin Marin, amândoi afirmând că le-a "influențat carierele în bine".

Florin Marin a declarat la rândul lui că venirea la Oțelul este o nouă provocare, în condițiile în care a mai trecut prin astfel de experiențe, și și-a exprimat opinia că retrogradarea poate fi evitată.

"Este o nouă provocare pentru mine, m-am mai confruntat cu asemenea situații, am încredere mare în lotrul de jucători, este o echipă cu un potențial bun, o echipă cu jucători de calitate. Sigur, în acest moment situația nu este ușoară, este destul de grea, ne așteaptă partide dificile, fiecare meci trebuie tratat și jucat cu intensitate maximă, pentru că punctele sunt foarte importante pentru noi. Avem șanse să evităm retrogradarea și eu sunt convins că împreună cu cei care sunt implicați în conducerea acestui club și cu jucătorii vom evita retrogradarea, ceea ce este un obiectiv cam îndrăzneț în acest moment", a spus Florin Marin.

Florin Marin a fost secundul lui Victor Pițurcă la echipa națională între 2011 și 2014 și a antrenat în 2014, echipele Astra și Ceahlăul. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...