Openul Australiei - Roger Federer, învingător în primul tur

Openul Australiei - Roger Federer, învingător în primul tur

Elvețianul Roger Federer, al treilea favorit al Openului Australiei la tenis, l-a învins în trei seturi, 6-2, 6-1, 6-2, pe georgianul Nikoloz Basilașvili, într-o partidă disputată luni la Melbourne, calificându-se în turul al doilea al acestei competiții, dotată cu premii totale în valoare de 44 milioane dolari australieni. Federer, cvadruplu câștigător al turneului de Mare Șlem de la antipozi, îl va avea ca adversar în următorul meci pe ucraineanul Aleksandr Dolgopolov, care a avut nevoie de patru seturi pentru a trece de lituanianul Ricardas Berankis, în fața căruia s-a impus cu 6-1, 3-6, 6-4, 6-2.

Campionul din Țara Cantoanelor se alătură, astfel, liderului clasamentului ATP, Novak Djokovic, deținătorul titlului la Australian Open, calificat la rândul său în turul secund, după victoria cu 6-3, 6-2, 6-4 înregistrată în fața sud-coreeanului Chung Hyeon. Djokovic va juca în faza următoare cu francezul Quentin Halys (19 ani), care a dispus cu 6-4, 6-7 (4), 6-4, 7-5 de croatul Ivan Dodig.

Alte rezultate din turul 1:
Marco Trungelliti (Argentina) — Jozef Kovalik (Slovacia) 6-4, 7-6 (1), 7-5
Nick Kyrgios (Australia/N.26) — Pablo Carreno (Spania) 6-2, 7-5, 6-2
Omar Jasika (Australia) — Ilia Marcenko (Ucraina) 6-4, 3-6, 6-0, 6-4
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.27) — Paolo Lorenzi (Italia) 6-3, 7-6 (8), 6-3
Noah Rubin (SUA) — Benoit Paire (Franța/N.17) 7-6 (4), 7-6 (6), 7-6 (5)
Pablo Cuevas (Uruguay) — Yoshihito Nishioka (Japonia) 7-6 (5), 6-1, 6-4
Renzo Olivo (Argentina) — Jiri Vesely (Cehia) 7-6 (8), 2-6, 1-6, 6-4, 6-4
Dusan Lajovic (Serbia) — Sam Querrey (SUA) 6-7 (5), 4-6, 6-4, 6-2 (abandon Querrey).

AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”