Rugby: Africa de Sud a învins Țara Galilor cu 23-19 și s-a calificat în semifinalele CM 2015

Rugby: Africa de Sud a învins Țara Galilor cu 23-19 și s-a calificat în semifinalele CM 2015

Africa de Sud a învins Țara Galilor cu scorul de 23-19 (12-13), sâmbătă, pe Twickenham, în primul sfert de finală al Cupei Mondiale de rugby 2015, și s-a calificat în semifinalele competiției. Țara Galilor, care nu a putut folosi mai mulți oameni de bază, accidentați, a condus mare parte a meciului, dar nu a putut reveni după ce Fourie du Preez a înscris în minutul 75 singurul eseu al sud-africanilor.

Celelalte puncte ale învingătorilor s-au datorat lui Handre Pollard, în urma a cinci lovituri de pedeapsă (9, 13, 17, 21, 62) și a unui drop (52).

Galezii au izbutit și ei un singur eseu, prin Gareth Davies (18), transformat de Dan Biggar. Același Biggar a mai punctat după trei lovituri de pedeapsă (15, 47, 64) și un drop (40).

În primul său meci din faza grupelor, Africa de Sud a fost învinsă de Japonia (32-34), în cea mai mare surpriză din istoria competiției.

Țara Galilor a atins semifinalele Cupei Mondiale 2011, când a cedat în fața Franței.

În fața a 79.572 de spectatori, arbitrul englez Wayne Barnes a condus echipele:
Africa de Sud: Le Roux — Pietersen, Kriel (Serfontein, 68), De Allende, Habana — Pollard (Lambie, 76), du Preez — Burger, Vermeulen, Louw (Alberts, 68) — De Jager, Etzebeth (Du Toit, 68) — Malherbe (J. du Plessis, 61), B. du Plessis (Strauss, 56), Mtawarira (Nyakane, 57). Selecționer: Heyneke Meyer.
Țara Galilor: Anscombe — Cuthbert, Morgan (Hook, 68), Roberts, North — Biggar (Pristeland, 74), G. Davies (L. Williams, 71) — Warburton, Faletau, Lydiate (Tipuric, 68) — A. Jones, Charteris (B. Davies, 64) — Lee (Francis, 56), Baldwin (Owens, 57), G. Jenkins (P. James, 56). Selecționer: Warren Gatland.

Înlocuire temporară:
Africa de Sud: B. du Plessis cu Strauss (12-24)

Springboks, câștigători ai trofeului în 1995 și 2007, vor întâlni în semifinale învingătoarea din meciul Noua Zeelandă — Franța, programat sâmbătă, la Cardiff, de la 22,00 (ora României). AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...