Rugby: Internaționalul Ovidiu Tonița se retrage din activitate

Rugby: Internaționalul Ovidiu Tonița se retrage din activitate

Ovidiu Tonița (35 de ani), unul dintre jucătorii de marcă ai rugbyului românesc, a luat decizia de a se retrage din activitate după ce și-a încheiat evoluția la Cupa Mondială din Anglia, a anunțat site-ul Federației Române de Rugby.

Singurul rugbyst român care a participat la cinci ediții ale Cupei Mondiale, supranumit ''Autobuzul din Carpați'', datorită forței sale, va pune capăt activității la nivel profesionist, după două meciuri jucate la Cupa Mondială din acest an.

''Autobuzul s-a cam oprit după meciul cu Irlanda, s-a parcat. Am decis să termin cu cariera internațională după acel meci și mă retrag, nu mai joc la niciun club, mă duc doar din plăcere, la amatori și nejucând profesionist, nu mai pot reveni în echipa națională'', a afirmat Tonița.

Ovidiu Tonița a precizat că nu știe dacă viitorul său va fi legat tot de rugby, dar în prezent urmează un curs de preparator fizic și poate în viitor va putea ajuta pe aceasta cale''.

Tonița își încheie cariera internațională cu un eseu marcat Irlandei, pe Wembley, într-un meci are a stabilit recordul de spectatori la această ediție a Cupei Mondiale, 89.267 de spectatori. Tonița a evoluat și în meciul cu Franța, dar a ratat partidele cu Canada și Italia, din cauza unei fracturi la un deget.

Născut la Bârlad și format ca sportiv la echipa locală Rulmentul, Tonița a devenit mai apoi campion al Franței cu USA Perpignan. El a egalat recordul lui Romeo Gontineac la numărul de meciuri jucate la Cupa Mondială, ambii având 14 prezențe. Tonița a fost prezent la victoriile cu Namibia (37-7, în 2003), cea mai categorică obținută la ''Stejari'' în istoria competiției, și cu Portugalia (14-10, în 2007).

''Autobuzul din Carpați'', care a debutat pentru România la doar 19 ani, într-un meci cu Maroc, în 2000, a strâns 72 de selecții pentru România și a marcat 65 de puncte.

El a mărturisit că cea mai frumoasă amintire o are din 2007: ''Am jucat cu Noua Zeelandă, am vazut Haka în față, a fost ceva extraordinar. A fost un moment unic în viață''.

Tonița (195 cm și 107,5 kg) a mai evoluat la echipe de vârf din prima ligă franceză precum Grenoble, Biarritz, Perpignan, iar în ultimul sezon a jucat pentru Aix-en-Provence, cu care a promovat în ProD2, a doua ligă din Hexagon. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...