Sara Errani, principala favorită, s-a calificat în optimile turneului BRD Bucharest Open

Sara Errani, principala favorită, s-a calificat în optimile turneului BRD Bucharest Open

Italianca Sara Errani, principala favorită a turneului de tenis BRD Bucharest Open (WTA), s-a calificat, luni, în optimile de finală ale competiției dotate cu premii totale de 226.,750 dolari, care are loc la Arenele BNR din București, după ce a trecut de turcoaica Cagla Buyukakcay, cu 6-2, 7-6 (2).

Errani (28 ani), numărul 20 mondial, s-a impus mai greu decât era de așteptat, după o oră și 42 de minute, în fața unei adversare de 25 de ani, care ocupă locul 145 în ierarhia WTA și care nu a fost niciodată în prima sută (locul 108 cea mai bună clasare).

Italianca a avut două mingi de meci la 6-5 în setul secund, dar le-a ratat pe ambele și s-a ajuns în tiebreak, unde Errani s-a impus.

Sara Errani, numărul 5 WTA în mai 2013, și-a asigurat un cec de 3.310 dolari și 30 puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe învingătoarea dintre Katerina Bondarenko (Ucraina) și Shahar Peer (Israel). AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa