Ţiriac despre Halep la US Open: Poate ajunge la top de formă

Ţiriac despre Halep la US Open: Poate ajunge la top de formă

Fostul tenismen Ion Ţiriac apreciază că jucătoarea română Simona Halep ar putea atinge vârful de formă la ultimul mare turneu de Gand Slam al anului, US Open, ţinând cont de faptul că a jucat două finale consecutiv, deşi avusese o pauză de două luni. 

"Două săptămâni sunt foarte lungi. La Simona Halep mai e şi o treabă emoţională. Ea, din păcate e româncă, şi din fericire e tot româncă, pentru că atâta talent are românca asta încât francezii de la început au spus că e româncă. Nu de la mine, de la Năstase, că el a avut abilitatea asta. La băieţi aş spune că ăla care consumă în prima săptămână mai puţină benzină acolo se duce, dar la fete sunt aceleaşi 3,4,5 şi Simona face parte dintre ele. Deci are o şansă. Dacă ea nu a jucat două luni şi a ajuns în două finale, una după alta, înseamnă că acum, după săptămâna asta, poate ajunge la top de formă", a declarat Ţiriac.

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi a doua favorită, o va întâlni pe neo-zeelandeza Marina Erakovici, numărul 99 mondial, în primul tur la US Open, al patrulea Grand Slam al anului, conform tragerii la sorţi ce a avut loc joi.

Halep şi Erakovici nu au mai fost adversare până în prezent.


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...