UEFA propune ca 14 echipe europene să fie prezente la CM 2018

UEFA propune ca 14 echipe europene să fie prezente la CM 2018

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a propus luni formatul său pentru calificările europene în vederea Mondialului 2018 organizat de Rusia, în preliminarii urmând să evolueze 52 de naționale, dintre care 14 ar obține biletul pentru turneul final, o echipă mai mult decât la Mondialul 2014 din Brazilia, informează AFP.

În acest format, cele 52 de țări europene participante (54 mai puțin Rusia, gazdă a competiției și calificată din oficiu, și Gibraltarul, membră a UEFA, dar încă nu și a FIFA) vor fi împărțite în nouă grupe, dintre care șapte de șase echipe și două de cinci. Primele clasate în fiecare grupă se califică direct la Mondial, iar cele mai bune opt echipe de pe locul 2 se vor întâlni în meciuri de baraj.

Preliminariile europene se vor disputa între septembrie 2016 și noiembrie 2017.

Această propunere trebuie să fie validată acum de FIFA.

"Este obiectiv și corect să spunem că Europa merită 13 echipe calificate, plus Rusia țară gazdă, fiindcă, de exemplu, ultimele trei țări care au câștigat Mondialul sunt europene", a explicat secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, la încheierea unui comitat executiv ce a avut loc la Viena. Italia a câștigat competiția în 2006, Spania în 2010 și Germania în 2014.

Tragerea la sorți a calificărilor pentru Cupa Mondială 2018 este programată pe 25 iulie în orașul rus Sankt Petersburg. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…