Victorie clară pentru Mayweather în meciul cu Pacquiao

Floyd Mayweather l-a învins la puncte pe Manny Pacquiao, duminică dimineaţă, la MGM Grand Arena din Las Vegas, într-un meci la categoria supermijlocie. Floyd Mayweather, în vârstă de 37 de ani, este neînvins acum în 48 de meciuri, iar Manny Pacquiao, în vârstă de 36 de ani, are 57 de victorii şi şase înfrângeri în 65 de partide.

Mayweather deţine centurile WBC şi WBA la categoria semimijlocie, iar acum va avea şi centura WBO, care era deţinută de Pacquiao.

Meciul a fost arbitrat de americanul Kenny Bayless, care a fost plătit cu suma de 25.000 de dolari. Arbitri-judecători au fost Bert Clements, Dave Moretti şi Glenn Feldman şi fiecare au primit câte 20.000 de dolari.

Cei trei arbitri-judecători i-au acordat victoria lui Mayweather în unanimitate: 118-110, 116-112 şi 116-112.

"Meciul secolului" în cifre

Meciul de box Floyd Mayweather - Manny Pacquiao va beneficia de cea mai mare bursă din istorie, 300 de milioane de dolari (274 de milioane de euro), care va fi împărţită în proporţie de 60 la sută pentru Mayweather (180 de milioane de dolari - 164 de milioane de euro) şi restul pentru Pacquiao (120 de milioane de dolari - 109 milioane de euro). Cu cele 180 de milioane de dolari pe care le va primi, Mayweather va deveni, potrivit Forbes, sportivul cu cele mai mari câştiguri într-un an, depăşindu-l pe Tiger Woods, care în 2009 a obţinut 112 milioane de euro.

MGM Grand Arena din Las Vegas, sala care va găzdui meciul, pune la dispoziţie 16.500 de locuri, însă doar 500 de bilete au fost scoase la vânzare, online, epuizându-se în mai puţin de un minut. Biletele au costat între 1.500 de dolari (1.370 de euro) şi 7.500 de dolari (6.800 de euro). Celelate bilete, inclusiv cele de 10.000 de dolari, indisponibile publicului larg, au fost distribuite pe alte canale, organizatorii estimând venituri de 74 de milioane de dolari (67 de milioane de euro) din vânzarea tichetelor, cu 14 milioane de dolari mai mult decât la ultima ediţie a Super Bowl. Pe site-urile specializate, un bilet se vinde şi cu 141.575 dolari (129.500 euro).

Se estimează venituri de 300 de milioane de dolari din transmiterea meciului în sistem Pay Per View în SUA, Canada şi Puerto Rico. Evenimentul ar putea ajunge în 3 milioane de locuinţe numai în SUA, mai mult decât la meciul Mayweahter-De la Hoya din 2007, care a fost vizionat în 2,5 milioane de gospodării.

Producătorul mexican de bere Cervecería Cuauhtémoc Moctezuma a plătit 5,6 milioane de dolari (5,12 milioane de euro) pentru ca marca sa, Tecate, să apară pe ringul luptei. Tecate a câştigat licitaţia oferind cu 400.000 de dolari mai mult decât rivala Corona.

Centura ce va fi decernată învingătorului este fabricată din piele, conţine aur, argint şi 3.017 pietre preţioase, fiind realizată de 20 de artizani mexicani, care au lucrat la ea mai multe săptămâni. Pe centură sunt reproduse steagurile celor 167 de ţări afiliate WBC şi chipurile lui Pacquiao, Mayweather, Mohamed Alí şi José Sulaimán.

Extravaganţele lui Mayweather sunt numeroase. Dieta de 4.000 de euro pe zi, stiloul din aur de 18 carate, în valoare de 4.000 de euro, pentru semnarea contractului, cele trei protecţii bucale de 25.000 de dolari (23.000 de euro) fiecare sunt doar câteva dintre ele. Acestea din urmă sunt realizate cu foiţe de aur, cu diamante şi cu bancnote de 100 de dolari.

Pentru acest eveniment, jurnalişti din întreaga lume au solicitat peste 15.000 de acreditări. Prin comparaţie, la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice au fost prezenţi 10.000 de ziarişti.

Potrivit analiştilor, "meciul secolului" va fi cel mai de succes eveniment sportiv din istorie. Impactul financiar total este imposibil de anticipat, la cele 500 de milioane de dolari (456 de milioane de euro) aşteptate din bilete, publicitate, drepturi TV, merchandising, adăugându-se veniturile ce vor fi aduse oraşului Las Vagas, caselor de pariuri etc.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Ponta a dat în diaree! Tudose l-a dat cu capul de pereți! „Victore, dac-o mai arzi mult la două capete cu PSD-…

2 ULTIMA ORĂ / Lista de miniștri a Guvernului Orban. Nume nou la Justiție

3 CTP, la Digi 24 / Dacă Barna şi USR nu votează guvernul Orban înseamnă că fac o alianţă toxică, ad-hoc, cu PSD

4 EXCLUSIV / Dăncilă și Ponta s-au înțeles ca Guvernul Orban să nu treacă! Guvernul PSD rămâne în funcție până dup…

5 Cea mai perversă și malefică dihanie din statul român! Citiți asta!

recomandări

Te ia DNA: Gavrila Laurentiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Vezi cum piatra asta sare de 88 de ori peste apă