VIDEO Petrescu l-a învins pe Boloni în Qatar: fostul selecţioner a fost „curăţat“ de gafa unui fundaş aerian

VIDEO Petrescu l-a învins pe Boloni în Qatar: fostul selecţioner a fost „curăţat“ de gafa unui fundaş aerian

În momentul în care a semnat cu Al-Khor, puţini ar fi prevăzut o şedere mai lungă de un sezon pentru Ladislau Boloni pe banca formaţiei din Qatar, un club parcă prea mic pentru un tehnician atât de mare, cu titluri câştigate în Portugalia şi în Belgia.

Boloni însă tocmai a început cel de al treilea sezon la Al-Khor, după ce în precedentele două stagiuni s-a clasat pe locurile 7, respectiv 11 în prima ligă. Dacă până anul trecut, fostul selecţioner se întâlnea cu Răzvan Lucescu, antrenor la El-Jaish, acum el are un nou adversar român.

Joi seara, în prima etapă din noul sezon, elevii lui Boloni au jucat, în deplasare, la Al-Arabi, acolo unde se află Dan Petrescu. Arabii l-au angajat pe „Bursuc“ şi i-au adus jucători de milioane de dolari, precum Dejagah (Fulham), Ezekiel (Standard Liege) şi Hernandez (Swansea). Rezultatul s-a văzut joi seara, atunci când Ezekiel şi Hernandez au decis partida cu Al-Khor.

Elevii lui Dan Petrescu au deschis scorul din penalty, prin Khoukhi (25), însă momentul care a răpus Al-Arabi a venit în minutul 35. Un fundaş al lui Boloni a comis o gafă monumentală, iar Ezekiel – a dat 28 de goluri la Standard Liege în ultimele două campionate – a profitat imediat.

Al-Khor a redus din diferenţa după o lovitură liberă deviată a lui Madson (79), dar Pablo Hernandez a rezolvat partida după o execuţie individuală de mare clasă (87).

VEZI GOLURILE MECIULUI

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro