VIDEO Petrolul - Rapid, istoria unei rivalităţi din popor. De ce sunt speciale aceste meciuri

VIDEO Petrolul - Rapid, istoria unei rivalităţi din popor. De ce sunt speciale aceste meciuri

Rapid şi Petrolul se vor întâlni în mâine seară (ora 21.00, Look tv) într-un meci, care dincolo de rivalitatea de pe gazon, va avea un duel aprins şi în tribune. Rivalitatea dintre Petrolul şi Rapid a început în anii 50. Echipe cu mase mari de simpatizanţi, „găzarii” şi „feroviarii” erau în acea vreme singurele formaţii care aveau suporterii constituiţi în ceea ce numim astăzi galerii.

Tocmai din acest motiv, confruntările Petrolul – Rapid însemnau stadioane pline, scandări, steaguri, cam tot ceea ce înseamnă un derby în ziua de astăzi, minus obscenităţile, bătăile şi pietrele aruncate în autocare. „Petrolul şi Rapid erau echipe muncitoreşti, a fost o rivalitate frumoasă, şi chiar dacă erau formaţii sărace au făcut şi performanţe”, spune Octavian Grigore, fost jucător al „lupilor”.
Primul meci a avut loc în 1954, când Flacăra Ploieşti pierdea pe teren propriu cu 2-0 în faţa Locomotivei Bucureşti. În 1966, Petrolul a luat ceea ce avea să fie până în ziua de astăzi ultimul titlu de campioană din istoria sa, impunându-se chiar în faţa Rapidului, o echipă abonată la locul doi în acele vremuri. Petrolul s-a desprins de urmăritoarea sa în etapa a 16-a, când Dridea a adus victoria cu 1-0 în faţa Rapidului, cu un gol direct din corner.
Un an mai târziu, giuleştenii nu mai întârziau la banchetul de final de an, aşa cum se întâmplase mereu până atunci. În ultima etapă a sezonului, pe 11 iulie 1967, rapidiştii aveau nevoie de un punct la Ploieşti pentru a rămâne peste Dinamo. Meciul s-a terminat 0-0, iar suporterii rapidişti nu şi-au încălcat promisiunea, aceea de a veni pe jos până la Bucureşti. Interesant este că la acel joc marea cântăreaţă de muzică populară Ioana Radu a stat în galeria Rapidului, strigând tot meciul ca un adevărat lider al suporterilor.
La finalul lui 74, ambele echipe s-au dus împreună în Divizia B. După promovări şi altre retrogradări, cele două echipe aveau să se întâlnească în primăvara lui 82, pe „23 august”, în faţa a 80.000 (!) de spectatori, într-un meci direct pentru promovarea în Divizia A. Rapidiştii s-au impus cu un clar 5-1.
Ultimul mare duel Petrolul – Rapid s-a consemnat în finala Cupei României din 1995, când „lupii” galbeni au câştigat la penaltyuri un meci în care toată lumea a ţinut cu Rapid. "În '95 jucam împotriva tuturor, de la ministrul Văcăroiu pînă la arbitrul partidei. Nu se dorea să câştigăm noi finala, ci Rapidul! E un motiv în plus să iasă scîntei de fiecare dată cînd se întîlnesc cele două echipe", spune Daniel Zafiris, fost jucător la Petrolul, pe teren la acel meci.

4 titluri are Petrolul în palmares, cu unul mai mult ca şi Rapid, însă ultimul titlu datează din 66

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...