Walter Zenga, noul antrenor al echipei Sampdoria Genova

Walter Zenga, noul antrenor al echipei Sampdoria Genova

Walter Zenga, fostul antrenor al echipelor de fotbal FC Național, Steaua și Dinamo, a preluat conducerea tehnică formației italiene Sampdoria Genova, unde îl înlocuiește pe sârbul Sinisa Mihajlovic.

"Vă pot asigura că simt o mare emoție la revenirea mea aici, la Genova, unde am petrecut doi ani de neuitat. Faptul că voi prelua postul de la un prieten precum Mihajlovic reprezintă o frumoasă provocare", a declarat Zenga, citat de site-ul oficial al clubului genovez.

Walter Zenga, fostul portar al reprezentativei Italiei, a evoluat ca jucător la Sampdoria între 1994 și 1996, perioadă în care a disputat 41 de meciuri în Serie A.

În vârstă de 55 ani, Zenga a activat în ultimii ani în fotbalul arab, ultima echipă pe care a pregătit-o fiind Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite.

Tehnicianul italian a afirmat că a avut și alte oferte, însă nu a putut refuza propunerea președintelui Sampdoriei, Massimo Ferrero, iar acum așteaptă cu nerăbdare să-i conducă pe genovezi în Serie A și Europa League.

"M-am întors!", a fost mesajul pe care Zenga a ținut să-l transmită în final suporterilor Sampdoriei. AGERPRES 


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”