MRU, dat DISPĂRUT

MRU, dat DISPĂRUT

Fostul prim-ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu, a dispărut din viața publică. Și din echipa de la Cotroceni dar și de la PNL. El fusese cooptat în echipa noului președinte, Klaus Iohannis, la scurt timp de la instalarea la Cotroceni.  Mihai Răzvan Ungureanu a fost numit consilier personal al lui Klaus Iohannis în decembrie 2014. O funcţie onorifică, neretribuită, confirmată însă oficial la acel moment de către purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Tatiana Niculescu Bran.

De altfel,  Mihai Răzvan Ungureanu, alături de Vasile Blaga, l-a însoţit pe Klaus Iohannis în prima sa vizită oficială în calitate de şef al statului în Republica Moldova. Prezenţa lui Mihai Răzvan Ungureanu alături de echipa lui Klaus Iohannis a alimentat la acel moment speculaţiile privind o posibilă înlocuire ca prim-minstru din umbră a lui Cătălin Predoiu, dar şi o ipoteză mult mai plauzibită: numirea sa ca director al SIE (poziţie ocupată în mandatele lui Traian Băsescu, 2007-2012).

"E dat dispărut de la Cotroceni şi din PNL" a spus, rânjinnd cu subînțeles, jegul de Dan Mihalache, singurul reprezentant al președinției la nunta lui Mihai Voicu cu Claudia Benchescu. De altfel, poziţia de director al SIE nu pare a-i fi destinată lui Mihai Răzvan Ungureanu,  Iohannis părând mult mai interesat să păstreze un status quo în interiorul instituţiei, iar venirea lui Lazăr Comânescu a umplut golul existent în Administraţia Prezidenţială în privinţa politicii externe. Totodată, a fost auzit şi Vasile Blaga, la acelaşi eveniment, spunând că Mihai Răzvan Ungureanu nu a mai trecut pe la partid de luni bune. O afirmaţie la fel de ciudată, în condiţiile în care Mihai Răzvan Ungureanu a devenit după fuziunea PNL şi PDL prim-vicepreşedinte al partidului.


populare
astăzi

1 VIDEO Ghinea, declarații de o răutate absurdă despre Dan și Bolojan...

2 Emma Răducanu a comentat bârfele care o dau partenera lui Carlos Alcaraz. Britanica și spaniolul sunt cuplul momentului la Wimbledon

3 Dumnezeu e sus și vede! / Cum a ajuns în guvernele Ponta și Dăncilă clădirea plătită cu „nesimțire mare” de Eximbank la o firmă-intermediar

4 Trucul de la Harvard / ingredientul surpriză care topește grăsimea și reduce inflamația. Legătura cu tradiția românească

5 Medicamentul la care pacienții renunță pentru că „afectează ficatul”. Medic: „Adevărul este exact invers”