Dinel Staicu, condamnat la cinci ani închisoare; decizia este definitivă

Dinel Staicu, condamnat la cinci ani închisoare; decizia este definitivă

Omul de afaceri Dinel Staicu a fost condamnat joi de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani închisoare într-un dosar în care este acuzat că a mituit o judecătoare la Curtea de Apel București, pentru ca aceasta din urmă să-i anuleze o condamnare de 7 ani închisoare.

Inițial, în luna mai, Dinel Staicu a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța la 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență, însă ÎCCJ a admis joi apelul DNA și a majorat pedeapsa aplicată lui Dinel Staicu la 5 ani închisoare.

În același dosar, Carmen Ioana Popescu a fost condamnată la 2 ani și 6 luni închisoare cu executare iar Giorgel Zgăbei, la 2 ani închisoare cu suspendare.

Instanța supremă a menținut celelalte condamnări date de Curtea de Apel Constanța, pentru Marian Staicu (fratele lui Dinel Staicu) și Adriana Dascălu — 3 ani închisoare cu suspendare.

Pe latură civilă, Adriana Dascălu a fost obligată la plata sumei de 110.000 lei iar Marian Staicu, la plata sumei de 500.000 euro.

Magistratul Veronica Cîrstoiu, cea care a fost mituită de Dinel Staicu, este judecată separat, împreună cu alți inculpați, la Curtea de Apel Constanța, în cazul acesteia nefiind dată o decizie.

În noiembrie 2013, procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe Veronica Cîrstoiu, judecător la Curtea de Apel București — Secția I penală (în prezent suspendată din funcție), în sarcina căreia s-au reținut mai multe infracțiuni de corupție în legătură cu anularea unei condamnări de 7 ani închisoare în cazul omului de afaceri Dinel Staicu.

Alături de judecătoare au mai fost deferiți justiției Florin Cergan (fiul judecătoarei), omul de afaceri Dinel Staicu, Lucian Băgia (avocat în Baroul Sibiu), Carmen Ioana Popescu (economist), Marian Staicu (fratele lui Dinel Staicu), Adriana Dascălu, Giorgel Zgăbei (avocat în Baroul București).

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii februarie 2012, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a primit, prin intermediul Adrianei Dascălu, aproximativ 630.000 euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunța, împreună cu ceilalți doi membri ai completului de judecată, o soluție de admitere a contestației în anulare formulate de Staicu într-un dosar în care fusese condamnat la 7 ani închisoare.

Banii au fost primiți prin medierea lui Marian Staicu și a inculpatei Carmen Ioana Popescu.

Pe 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Veronica Cîrstoiu a pronunțat decizia prin care a fost înlăturată pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare aplicată lui Dinel Staicu în dosarul privind fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor.

"În scopul menționat, anterior pronunțării deciziei, Adriana Dascălu a pretins de la Dinel Staicu suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro și, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinși, Adriana Dascălu a primit 1.200.000 euro de la Marian Staicu, care s-a preocupat împreună cu inculpata Carmen Ioana Popescu de procurarea banilor", susține DNA.

De asemenea, în perioada ianuarie 2008 — iunie 2013, Veronica Cîrstoiu a indus în eroare, cu ajutorul Marilenei Cucianu, funcționarii Departamentului economic al aceleiași instanțe, prin folosirea lunară (cu excepția lunii iunie 2010) a 65 înscrisuri pe care le-a falsificat.

"Înscrisurile respective atestau, în fals, faptul că Veronica Cîrstoiu deținea calitate de chiriaș în temeiul a două contracte de închiriere încheiate succesiv cu inculpata Marilena Cucianu și cu o altă persoană. În acest fel, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a obținut pentru sine și pentru Marilena Cucianu un folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei. Fapta a cauzat o pagubă de 140.064 lei în dauna Curții de Apel București", arată anchetatorii.

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță)


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

5 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria