Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu, CONDAMNAT la 7 ani de ÎNCHISOARE/Sentința nu este definitivă

Tribunalul Bucureşti a dat vineri sentinţa în dosarul în care fostul deputat PDL Alin Trăşculescu, fost preşedinte PDL Vrancea, a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, delapidare, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare de bani.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

Alin Trăşculescu a primit 7 ani închisoare pentru trafic de influenţă, 2 ani pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, 5 ani pentru spălare a banilor, 5 ani pentru asociere pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Pedepsele au fost contopite, el urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani de închisoare, scrie Agerpres.

Tot în cazul fostului deputat, instanţa a dispus confiscarea specială a sumei de 160.000 lei.

În acelaşi dosar, Marian Varvariche şi Cristian Adrian Ene au fost condamnaţi la câte 5 ani închisoare cu executare iar Dorian Geolfan a primit 5 ani şi 7 luni închisoare cu executare, de la acesta din urmă fiind confiscată şi suma de 5.200 lei.

În plus, Alin Trăşculescu trebuie să plătească 35.000 lei cheltuieli judiciare către stat iar ceilalţi trei inculpaţi, câte 6.000 lei cheltuieli judiciare.

Într-o cauză disjunsă din acest dosar, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv în iunie 2014 pe omul de afaceri Marian Calotă la 3 ani închisoare cu executare.

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Trăşculescu şi Marian Calotă au constituit o asociere pentru obţinerea de sume de bani prin traficarea influenţei, asociere la care au aderat Adrian Cristian Ene, Dorian Geolfan şi Marian Varvariche.

Astfel, Alin Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Vrancea a PDL, a pretins iniţial de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) suma de 50.000 euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 euro.

De asemenea, Alin Trăşculescu a pretins şi suma de 1.100.000 lei, din care a primit în trei tranşe, prin intermediul lui Marian Calotă, suma totală de 374.000 lei.

Banii au fost pretinşi cu ajutorul lui Marian Calotă, care l-a constrâns prin ameninţare pe denunţător să-i remită lui Trăşculescu sumele solicitate.

Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu a lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.

Procurorii susţin că, pentru a crea aparenţa de legalitate a primirii acestor sume de bani, la solicitarea lui Trăşculescu, Marian Calotă a falsificat, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, mai multe contracte comerciale, încheiate între firma denunţătorului şi SC Maryna Exclusiv SRL (firma lui Calotă), aceste înscrisuri fiind folosite pentru efectuarea plăţilor corespondente şi justificarea acestora în evidenţele contabile ale celor două societăţi comerciale.

Din banii proveniţi în această modalitate, Calotă şi-a însuşit din contul aparţinând SC Maryna Exclusiv SRL, pe baza unor înscrisuri false, suma de 198.400 lei, pe care a folosit-o în interes personal şi în interesul altor persoane.

Anchetatorii mai arată că însuşirea sumei de 198.400 lei de către Marian Calotă a fost justificată contabil de către Adrian Cristian Ene, Dorian Geoflan şi Marian Varvariche sub aparenţa unor operaţiuni comerciale fictive şi pe baza unor înscrisuri false.

Pe 10 noiembrie 2012, Marian Calotă a primit de la denunţător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă lui Trăşculescu, la cererea acestuia.

Cu această ocazie, procurorii au organizat un flagrant şi i-au reţinut pe Alin Trăşculescu şi Marian Calotă pe o perioadă de 24 de ore, însă Curtea de Apel Bucureşti a respins la recurs cererea de arestare a fostului deputat.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 HOPA! Dan Turturică, veste proastă pentru „băieții” care-au pus mâna pe Dăncilă: SUA nu uită și nu iartă!

2 „Aș vrea să renunț la job și să facem sex toată ziua”

3 PORNREVENGE. Site-urile porno sunt încă pline cu numele Anei Birchall

4 Interesant! Magyar Nemzet: De când Dragnea urmăreşte de după gratii zvârcolirile fostului său partid, Gabriel …

5 Cât adevăr în tot ce spune acest om... Tragic...

recomandări

Te ia DNA: Nicolae Moga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Dacă vrei Jurassic Park în viața reală, mută-te în Australia