Ponta va fi audiat pe 11 martie în dosarul 'Referendumul'

ÎCCJ a stabilit pentru 11 martie următorul termen în dosarul 'Referendumul', dată pentru care a decis citarea martorilor propuși de apărare pentru audiere, printre care se află și premierul Victor Ponta.

 ÎCCJ i-a audiat vineri pe fostul ministru Constantin Niță, primarul sectorului 3, Robert Negoiță și pe încă cinci martori propuși de avocatul Marian Nazat, urmând ca pe 11 martie să fie audiați și restul martorilor din lista pe care avocatul ministrului Liviu Dragnea a depus-o la dosar.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale. AGERPRES


populare
astăzi

1 România riscă falimentul / decizia CEDO de joi pe drepturile salariale care ar putea bloca bugetul

2 Lio, ce făcurăm, fete? / Verdict dur de la CEDO pentru judecătorii români care și-au cerut restanțele salariale

3 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

4 Țărănoiul s-a întors acasă...

5 „Rușine să-ți fie Nicușor Dan! Ai reușit să pui România pe butuci doar pentru a salva PSD. Unde l-ai găsit pe Luca?”