13 persoane reţinute de DIICOT. Prejudiciu de 15 milioane de dolari, în 24 de ţări

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a 13 persoane care făceau parte dintr-o grupare specializată în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani, au comunicat oficiali ai instituţiei. Ei vor fi prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă, informează Agerpres.

Procurori DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară, cu sprijinul jandarmilor, au efectuat duminică 42 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Bârlad, Bacău, Piteşti, Galaţi şi Constanţa în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani, prejudiciul total cauzat fiind de aproape 15 milioane de dolari.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au fost găsite şi ridicate 16 laptopuri şi telefoane mobile folosite în activitatea infracţională, 2 kg de aur în lingouri, tablouri şi suma de 150.000 euro.

"În cauză, exista suspiciunea rezonabilă că în perioada februarie 2013 - decembrie 2013, grupul infracţional organizat, format din peste 52 de persoane, cetăţeni romani şi străini, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a efectuat retrageri frauduloase de numerar (peste 34.000 de operaţiuni), în 24 de state, respectiv SUA, Belgia, Canada, Columbia, Republica Dominicană, Egipt, Estonia, Germania, Indonezia, Italia, Japonia, Letonia, Malaezia, Mexic, Pakistan, România, Rusia, Spania, Sri Lanka, Thailanda, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, în valoare de peste 15.000.000 de USD", se arăta într-un comunicat de presă transmis de DIICOT.

În activitatea infracţională au fost vizate bănci din SUA (Puerto Rico) şi Oman (Muscat).

Potrivit DIICOT, liderii grupării au accesat în mod neautorizat sistemele informatice ale unor instituţii bancare, obţinând astfel datele unor carduri aferente conturilor unor mari corporaţii iar, ulterior, respectivele date erau inscripţionate pe carduri clonate şi distribuite către alţi membri ai grupării.

Operaţiunea de retragere de numerar de la bancomate se efectua în mod organizat, într-un interval de timp stabilit, în zilele nelucrătoare ale băncilor. Membrii grupării efectuau retrageri frauduloase de numerar, concomitent, de la bancomatele unor instituţii bancare din Japonia, Anglia, Germania, Italia, Spania, Belgia şi România.


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 În ce țară trăim? Priviți, acestea sunt imagini din „Carrefour”, la Târgu-Mureș! / Produsele românești parcă ni…

2 Surse / Firea a încercat un scenariu lacrimogen cu ambulanța pe motiv de dosar la DNA privind spitalul Gomoiu

3 Birchall / Daţi share, să se ştie cine apără Secţia Specială moşită de Iordache, Toader și Savonea

4 „Cadou” de la PSD / Românii care s-au împrumutat în lei după ce politicienii au înlocuit ROBOR din calculul dobâ…

5 Document / Pacienții Covid au început să plece din spitale, începând de vineri / Statul rămâne fără instrumentul l…