28 de percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală; prejudiciu - 1,5 milioane de euro

Polițiștii din Constanța efectuează 28 de percheziții la locuințele și firmele unor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul prestărilor de servicii și construcțiilor, care ar fi creat un prejudiciu de aproximativ 1,5 milioane de euro. Persoanele bănuite vor fi conduse la audieri la sediul IPJ Constanța, urmând a fi luate măsurile legale care se impun, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) remis miercuri AGERPRES.

La activitățile desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunal Constanța participă și polițiști din cadrul Serviciului Regional de Poliție Transporturi Constanța, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime și Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Giurgiu și Vâlcea, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Constanța.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesant ce spune omul ăsta...

2 Scenariu șoc la Casa Albă / De ce crede un analist că Donald Trump ar putea demisiona

3 Generalul Ben Hodges îl acuză pe Donald Trump că a fost cumpărat de Putin

4 Cronica unui spital zguduit de scandaluri. Șpăgi pentru angajări, concursuri aranjate și medicamente scoase din circuit

5 VIDEO Atac sângeros în inima Cracoviei: șase morți după focuri trase dintr-o mașină