67,9% dintre elevi au promovat examenul de Bacalaureat 2015

Din totalul celor 159.715 absolvenți de liceu care s-au prezentat la examenul de Bacalaureat 2015 au promovat, după soluționarea contestațiilor, 108.436 (67,9%) de candidați, cu 1,5% peste rata de la prima afișare a rezultatelor (66,41%), informează un comunicat de presă al MECS.  Rezultatul este superior cu peste șapte puncte procentuale celui înregistrat în prima sesiune a anului 2014 (60,65%) și cu 11,5% față de 2013 (56,4%).

Rata de promovare pentru promoția curentă este de 74,2% (102.047 de elevi), în creștere cu 1,42% după soluționarea contestațiilor și cu 11,1% mai mare față de anul 2013 (63,1%).

Rata de reușită în Capitală este de 70,22% (în creștere cu 2,2%), superioară cu peste 11 puncte procentuale celei de anul trecut. Singurele județe aflate sub 50% sunt Giurgiu (37,33%), Ilfov (41,90%) și Teleorman (44,31%).

MECS a mai anunțat că la nivel național s-au înregistrat 81 de medii de 10, cu 18 peste cele consemnate inițial.  Pe județe, cele mai ridicate procente de promovare s-au înregistrat în județele Cluj (83,42%), Brașov (80,53%), Bacău (79,97%) și Sibiu (77,69%).

La nivel național, au fost depuse 50.501 contestații: 22.637 la proba scrisă de Limba și literatura română E) a), 493 la proba scrisă de Limba și literatura maternă E) b), 13.185 la proba scrisă obligatorie a profilului E) c) și 14.186 la proba scrisă la alegere a profilului și specializării E) d). În medie, rata de admitere a contestațiilor la cele patru probe este de 42,3%: 50,6% la proba E) a), 42,8% la proba E) b), 40,8% la proba E) c) și 35% la proba E) d).

Potrivit MECS, din totalul celor 168.939 de candidați înscriși, s-au prezentat 159.715 candidați (137.481 din promoția 2014-2015 și 22.234 din promoțiile anterioare).  9.224 de candidați au absentat. 332 elevi au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 50.947 de candidați au fost respinși (35.212 din promoția curentă și 15.735 din promoțiile anterioare).

Media minimă de promovare, pentru fiecare disciplină în parte, este 5, iar media finală, a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului de Bacalaureat, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul celor 159.715 candidați prezenți, aici fiind incluși și cei 332 de absolvenți eliminați.

În semn de apreciere a excelenței, Ministerul Educației și Cercetării Științifice va înainta Guvernului un proiect de hotărâre privind premierea cu 3.000 de lei a fiecărui elev care a obținut media 10 la Bacalaureat (81 de elevi), respectiv cu 1.000 de lei a fiecărui elev de clasa a VIII-a care a obținut media generală 10 la Evaluarea Națională (456 de elevi).

AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / În PSD se vorbește despre iminenta punere sub acuzare a lui Dragnea, Carmen Dan și Dăncilă în Dosar…

2 Hai, că se poate! Cîțu anunță înghețarea salariilor demnitarilor, concedieri din aparatul bugetar, interzicere…

3 ULTIMĂ ORĂ / Ministrul de interne îl va destitui pe Raed Arafat săptămâna viitoare

4 Prostul politicii românești a rămas fără partid. Toți membrii celei mai mari organizații au demisionat scuipân…

5 Guvernul PNL, un prim pas spre decență: Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul la stat

recomandări

Te ia DNA: VOCHITOIU HARALAMBIE

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

10+ Fotografii nepublicate din arhiva National Geographic