Adjunctul IJP Prahova, adus la DNA Ploiești; el ar fi obținut denunțuri sub amenințări (surse)

Șeful adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, Adrian Rădulescu, a fost adus, luni dimineață, la sediul DNA Ploiești. Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că Rădulescu este acuzat de cercetare abuzivă după ce acesta ar fi obținut o serie de denunțuri sub presiunea unor amenințări.

Conform surselor citate, Adrian Rădulescu, în calitate de ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) Ploiești, în prezent adjunct al IJP Prahova, și Constantin Ispas, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul DGA, au folosit amenințări și promisiuni, pentru a determina trei persoane să formuleze denunțuri la adresa unor ofițeri de poliție de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Prahova, care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Denunțurile obținute prin amenințările celor doi s-au materializat în constituirea a două dosare penale înregistrate la DNA — Structura Centrală, în cadrul cărora ofițerii DGA Ploiești au fost delegați să efectueze cercetări. AGERPRES


populare
astăzi

1 Va interzice Nicușor Dan și TVR la Cotroceni după atacurile Sorinei Matei?

2 Nicușor Dan respinge demiterea șefului SPP într-un dialog tensionat la Dublin

3 Premieră în Marea Baltică / navă rusă lovită și avioane NATO ridicate de la sol

4 Blocaj în contractul Oerlikon / sistemele Armatei nu au trecut testele tehnice

5 LIVE Protestul AUR / În zona Parcul Izvor sunt deja adunate aproape 10.000 de persoane