Adrian Rădulescu: Dacă știam că va ieși acest scandal cu Nana, nu m-aș fi implicat

Adrian Rădulescu: Dacă știam că va ieși acest scandal cu Nana, nu m-aș fi implicat

Fostul consilier prezidențial Adrian Rădulescu a declarat, joi, la Târgoviște, că regretă acum implicarea sa în privința terenului achiziționării terenului de la Nana de către familia Băsescu, spunând că nu ar fi făcut-o dacă ar fi știut că va ieși un asemenea scandal. ''Apare și în declarația mea (la Parchet, n.r.), din proprie inițiativă, neîntrebat de procurori, am spus: dacă știam că va ieși un asemenea scandal în care familia prezidențială va avea de suferit ca imagine, n-aș fi făcut asta niciodată. Și acum regret că am făcut-o pentru că dintr-un lucru bun a ieșit un lucru care....mă rog, n-are nicio legătură'', a precizat Adrian Rădulescu.

Acesta a mai spus că declarațiile date la Parchet au fost în calitate de martor și a relatat cum au decurs acestea.

''La DNA nu am dat declarații pentru Nana. Declarații pentru Nana am dat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Și la DNA și la Nana am fost în calitate de martor. Când s-a discutat despre Nana au fost 10 întrebări, la toate am spus: nu. Erau așa: ați fost membru în vreo comisie de fond funciar în județul Călărași? Nu. Ați avut rude în comisia de la Nana care...? Nu. Aveți rude în localitatea Nana? Nu. Îl cunoașteți pe prefectul de la ...? Nu. Îl cunoașteți pe primarul X? Nu. Când ați fost secretar de stat ați aprobat transferul de la Agenția Domeniilor Statului către comisia de fond funciar Călărași? Nu, nu era în subordinea mea. Și, mă rog, au mai fost trei-patru întrebări'', a afirmat Adrian Rădulescu.

Fostul consilier prezidențial a mai spus că procurorii au fost interesați de ''lucruri care țineau de Ioana Băsescu și procedurile de cumpărare a terenului''.

''Mai important pentru ei au fost lucrurile care țineau de Ioana Băsescu, de cum au fost procedurile de cumpărare a terenului, lucruri la care am spus: domnule, vă răspund din amabilitate pentru că este vorba de un contract între o persoană fizică și una juridică și care nu intră nici în competența Parchetului, nici a nimănui ca și anchetă atâta timp cât nu s-a comis nicio ilegalitate'', a mai spus Adrian Rădulescu.

Rădulescu a participat, joi, la Târgoviște, la conferința de presă a organizației județene a PMP Dâmbovița, a cărui coordonator este din perspectiva funcției de vicepreședinte la nivel central al partidului. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Așa o fi? / Știința oficială i-a declarat lucrările „pseudoștiință”. Colegii râdeau. Presa îl acuza de șarlatanie

2 VIDEO Uite o chestie care merită văzută și care spune multe despre unele personaje „glorioase” după decembrie 1989...

3 Stenograme explozive / când l-a avertizat Putin pe Bush că Ucraina va declanșa o confruntare de durată

4 Amănunte care dau fiori despre cum și-a obținut Putin emisarul american preferat

5 Indignarea unui muncitor român stabilit în Spania, după ce i s-a oferit un salariu de 1.800 euro: „Nu acceptați aceste mizerii”