Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, aduşi la ICCJ, pentru judecarea propunerii de arestare

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, inculpaţi în dosarul retrocedărilor, au fost aduşi, joi seară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca propunerea de arestare a procurorilor DNA pe numele celor doi.

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza au fost reţinuţi, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Braşov şi aduşi în jurul orei 20.10 la ICCJ.

Şedinţa în care se va judeca propunerea de arestare pe numele lor va începe la ora 22.00.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov au pus în mişcare acţiunea penală şi i-au reţinut, joi, pe Andrei Hrebenciuc şi Paltin Gheorghe Sturdza.

Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Procurorii susţin că, în 2012, prin intermediul deputatului Ioan Adam , Paltin Gheorghe Sturdza le-a cerut judecătorilor Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, să pronunţe o hotărâre judecătorească în favorarea sa, "prin interpretarea părtinitoare a probelor şi denaturarea stării de fapt", producând astfel Romsilva un prejudiciu de 303.888.615 de euro, reprezentând contravaloarea a 43.227 de hectare de pădure.

 


populare
astăzi

1 „Ne pare rău” / Revoltă în Bulgaria după atacul lui Rumen Radev la adresa României

2 Avertisment discret de la Pentagon: ce țări din Europa sunt rugate să nu mai provoace Rusia

3 Scenariu șoc la Moscova / Rusia vrea să atace Europa în alianță cu SUA

4 Mărturia unui român întors de pe frontul din Ucraina: ce nu se vede la televizor

5 Consiliera devotată pe care Donald Trump a mutat-o în sufrageria sa privată