Antonescu: Am vorbit cu Ponta; amândoi avem beteșuguri fizice temporare: el la genunchi și la mine în cot

Senatorul PNL Crin Antonescu a afirmat, vineri, întrebat de un jurnalist dacă a mai discutat cu premierul Victor Ponta, că a vorbit cu acesta și a constatat că amândoi au "beteșuguri fizice temporare": prim-ministrul la genunchi, iar el în cot.

"Am vorbit adineauri (cu Ponta — n.r.) pentru că am făcut un schimb de experiență — avem amândoi ceva beteșuguri fizice temporare: dânsul la genunchi și la mine în cot", a declarat Antonescu, la Palatul Parlamentului.

Pe de altă parte, senatorul liberal s-a referit la discursul pe care l-a susținut la moțiunea de cenzură din 2012, când a căzut Guvernul Ungureanu, apreciind că Victor Ponta este unul dintre "ungurenii" despre care a vorbit în discursul respectiv.

"Dacă mi-ați adus aminte de discursul din 2012 e foarte citat un pasaj pe care l-am avut privitor la capacitatea sistemului de a produce noi și noi ungureni. Între timp s-a întâmplat că am constatat că unul dintre acești ungureni e și domnul Ponta", le-a spus Antonescu jurnaliștilor. AGERPRES


populare
astăzi

1 O directoare a unui colegiu de elită renunță la concurs, deși a promovat prima probă

2 Sabrina Voinea iese în evidență înainte de Mondialele de la Rotterdam

3 Bernadette Szocs joacă astăzi pentru o nouă medalie, după un eșec dureros la dublu

4 Un cămătar a fost prins în flagrant în Bucureşti / El acordase un împrumut de 36.000 de euro și primise înapoi 150.000 doar dobânzi

5 VIDEO Acesta este viitorul României, asta ne dorim?