Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Gherasim Cristea, a murit la vârsta de 99 de ani

Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Gherasim Cristea, a murit la vârsta de 99 de ani

Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, a încetat din viaţă, miercuri dimineaţă, la vârsta de 99 de ani, locţiitor fiind, până la alegerea noului ierarh titular, IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, informează Patriarhia Română.

IPS Gherasim Cristea (Imagine: captură arhiram.ro)

"Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014. Slujba de înmormântare va avea loc în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2014, orele 11.00, la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul RâmnicuVâlcea", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Conform prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului va fi Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va fi pomenit la sfintele slujbe ca Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii, a mai precizat Patriarhia.

Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea s-a născut la 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului din judeţul Ialomiţa.

În 1934, a fost primit ca frate la mânăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, apoi a urmat cursurile seminarului monahal al acestui aşezământ monastic şi ale seminarului "Nifon Mitropolitul" din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1942. În 1948, a fost declarat licenţiat în Teologie la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti.

După ce a slujit ca preot la mănăstirea Antim din Bucureşti, timp de nouă ani, în 1952 a fost numit stareţ al mănăstirii Căldăruşani, renumita ctitorie a domnitorului Matei Vodă Basarab din secolul al XVII-lea.

În 1970, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu vicar al Eparhiei Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. În acea perioadă a comunismului ateist, în 1971, a contribuit la descoperirea moaştelor celor patru martiri de la Niculiţel, Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos (sec. IV), pe care le-a aşezat spre închinare la mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, unde se află şi astăzi.

În 1975, Sfântul Sinod l-a ales Arhiereu vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul, iar în 30 septembrie 1984, a devenit episcop titular al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului de Colegiul Electoral al Bisericii Ortodoxe Române.

În şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009, Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie şi a Preasfinţitului Părinte Gherasim la rangul de Arhiepiscop al Râmnicului.

În plan administrativ-gospodăresc, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim al Râmnicului a consolidat şi restaurat numeroase biserici din eparhie, precum şi mânăstirile Cozia, Turnu, Stănişoara, Hurezi, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Brâncoveni, Surupatele şi schiturile Ostrov, Cornet, Iezer etc.

În ultimii ani, prin grija sa au fost construite Centrul cultural-religios Sfântul Ierarh Antim Ivireanul şi o cantină socială la sediul administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului.

A participat ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române la simpozioane şi întruniri teologice în străinătate şi este autorul a numeroase articole, studii şi cărţi, printre care "Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Râmnicului şi Argeşului" (1977), "Istoria Mânăstirii Govora" (1995), "Istoria Mânăstirii Căldăruşani" (1997), "Viaţa Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu Dânsul" (2001) şi "Istoria Mânăstirii Hurezi".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?