Băsescu, despre fratele său: După ce termin mandatul, o să îl căinez

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, după ce îşi va termina mandatul, îl va "căina" pe fratele său şi o să fie "în pielea lui", dar, până pe 22 decembrie, nu poate să fie decât şi preşedintele lui.

"Un preşedinte, dincolo de a avea frate, are responsabilităţi faţă de ţară. De a doua zi, după ce îmi termin mandatul, o să îl căinez, o să fiu fratele lui şi o să fiu în pielea lui, dar, până pe 22 decembrie, nu pot să fiu decât şi preşedintele lui", a spus Traian Băsescu , despre fratele său, Mircea Băsescu, într-o emisiune la TVR 1 .

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână au fost arestaţi în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele şefului statului. Cei doi au fost trimişi în judecată în 14 iulie pentru trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanţa.

 


populare
astăzi

1 Numerele extrase la Loto pe 15 octombrie: miză de peste 2,7 milioane de euro

2 Polițiștii italieni au găsit 100 de mii de euro într-un Rolls Royce înmatriculat în România

3 Două personaje detestabile / Blatul toxic prin care PSD preia puterea

4 Haos pe aeroporturile din Moscova după un nou atac masiv cu drone al Ucrainei

5 VIDEO Haos în sudul Italiei / Cozi de kilometri la stațiile de carburanți și proteste ale transportatorilor