Bihor: Cei zece angajați de la Casa de Pensii rămân în arest preventiv

Curtea de Apel Oradea a respins joi contestațiile celor 10 medici și asistenți de la Serviciul Expertiză Medicală al Casei de Pensii Bihor față de măsura de arest preventiv instituită în urmă cu o săptămână de Tribunalul Bihor, după ce aceștia au fost reținuți pentru luare de mită. Decizia luată joi de Curtea de Apel este definitivă.

Potrivit comunicatului instanței, Curtea de Apel Oradea a respins contestațiile formulate de cei cinci medici — Vasile Sălăjan (șeful Serviciului), Anca Domnica Grigorescu, Ovidiu Pleșa, Emilia Mariana Cun, Ana Guț, respectiv de cinci asistenți: Ioana Precup, Monica Teodora Ignat, Ladislau Johannis Pelle, Violeta Dorina Coșa și Gianina Mihaiela Adriana Țigan. Tribunalul Bihor a dispus arestarea lor preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18 iunie până pe 17 iulie inclusiv.

Cei zece angajați ai Serviciului de Expertiză Medicală au fost reținuți pe 17 iunie, într-o amplă acțiune a polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, și arestați a doua zi, pentru luare de mită. Anchetatorii au descoperit că în peste 700 de cazuri angajații respectivi au luat mită pentru întocmirea dosarelor medicale pentru încadrarea într-un grad de invaliditate.

Anchetatorii au descoperit în locuințele și conturile verificate peste 5 milioane de euro. Doar din casele medicilor și a rudelor lor au fost ridicate 2,8 milioane de lei.

AGERPRES 


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 Ce pregătește PSD / Culisele puciului împotriva lui Bolojan

3 Controale la domiciliu pentru 7 milioane de români: Poliția va verifica asigurările obligatorii de locuință

4 Noul șef al ITM București, surprins că vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Bolidul nu apare în declarația de avere

5 „Bă, tu mă faci pe mine borfaș? Mi-am dat viața pentru partid” / Bătaie în AUR