Botoșani: Anchetă la Spitalul Județean după ce o sală de operații a fost inundată în timpul unei intervenții chirurgicale

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Mavromati din Botoșani a declanșat, miercuri, o anchetă administrativă după ce o sală de operații a fost inundată în momentul în care un medic efectua o intervenție chirugicală, a anunțat, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al spitalului, Ștefan Bercea.

Potrivit acestuia, o țeavă care străbătea tavanul sălii de operație s-a spart, iar apa a curs direct pe pacienta aflată pe masa de operație, cât și pe echipamentele medicale.

Oficialii unității medicale susțin că responsabilitatea pentru incident revine atât proiectantului, cât și constructorului care a realizat lucrările de modernizare a spitalului.

'S-a produs un incident nedorit în cadrul spitalului. S-a spart o pompă de apă care asigura recircularea apei în instalațiile de climă, producându-se inundarea unei săli de operație. Conducerea spitalului a solicitat de urgență întâlnire cu proiectantul și șeful de lucrări, care au asigurat lucrările la spital', a afirmat Bercea.

El susține că în urma incidentului de marți sala de operații a fost închisă, iar intervențiile chirurgicale au fost relocate într-o altă sală.

Pacienta de 71 de ani, care suferea o intervenție de montare a unei proteze de șold, a fost supusă unui tratament cu antibiotice cu spectru larg, pentru a evita infecția generată de microbii din apa rezultată din spargerea conductei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Înalta Curte a deblocat procesul în dosarul „lovitură de stat”: Călin Georgescu și Horațiu Potra, în judecată

2 Ion Sturza / „Moldovenii risipesc energia României, au arătat degetul mijlociu”

3 Devastator mesaj! / Fost judecător suprem acuză Curtea de Apel București de „sabotaj” în cazul Negoiță

4 Victor Ponta revine cu un partid nou: cum poate frâna AUR și ajuta președintele în 2028

5 Bulgaria înregistrează exporturi record de energie: Un „miracol” în contextul crizei Dunării scăzute