Brăila: Dosar penal pentru tinerii care s-au filmat în timp ce tăiau coada unui câine

Patru tineri din satul brăilean Tătaru sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de rănire sau schingiuire a animalelor, după ce s-au filmat în timp ce tăiau coada unui câine și au postat filmulețul pe o rețea de socializare.

Filmulețul, în care se văd clar fețele autorilor, a fost postat pe internet în cursul zilei de marți. În momentul în care tinerii și-au dat seama că fapta lor este una penală, au șters filmarea, însă există persoane care au reușit să o salveze înainte.

Doi dintre agresori au fost audiați miercuri la Postul de Poliție Dudești, unul dintre ei, în vârstă de 30 de ani, fiind chiar proprietarul animalului schingiuit. Celălalt tânăr audiat are 21 de ani, iar al treilea participant la faptă care urmează să fie audiat are 18 ani și învață la un liceu în municipiul Brăila. Filmarea a fost făcută și postată pe rețeaua de socializare de un alt tânăr de 26 de ani, tot din satul Tătaru, care urmează să fie și el audiat.

Autorii agresiunii și-au motivat fapta spunând că 'așa este datina din străbuni, câinelui i se taie taie coada, pentru a fi mai rău'.

'În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de rănire sau schingiuire a animalelor, conform art. 25, alin.1, lit. e, Legea 205. Pedeapsa prevăzută de lege este de la trei luni la un an închisoare sau amendă', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Șogor. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Parchetul General a trecut de partea corupților? / Spune că decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă …

2 Tragerile loto de joi, 30 iulie. Numerele câștigătoare la 6 / 49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5 / 40 și Super Noroc

3 Voi ați citit asta? / Că, dacă se închide Kozludui, rămânem în aer?

4 Un misterios personaj a câștigat de 58 de ori, într-o singură zi, la jocurile de noroc online, 2.000.000 de euro / Statul român n-a mișcat un deget

5 Priviți ce e în enclava spaniolă Ceuta, după ce granița s-a prăbușit! Zeci de mii de africani au invadat zona și ocupă cu forța casele oamenilor. Prem…