Brașov: Planorul dispărut în luna august a fost găsit în zona masivului Postăvarul

Epava planorului dispărut la începutul lunii august a fost găsită, sâmbătă, în zona Muchia Cheii, situată între Cabana Postăvaru și orașul Râșnov. Prefectul județului Brașov, Mihai Mohaci, a confirmat pentru AGERPRES că în zonă s-au găsit și părți din cadavrul pilotului.

"Echipaje ale Jandarmeriei Montane, ISU, Salvamont au ajuns la fața locului, au securizat zona până ce vor ajunge la fața locului procurorii și criminaliștii pentru a preleva probele necesare. Zona este foarte greu accesibilă și probabil că în cel mult o oră vor ajunge la fața locului", a precizat Mohaci.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov, căpitan Ciprian Aldea, a declarat pentru AGERPRES că sâmbătă dimineața au fost primite la 112 două apeluri, unul la 11,42 și un altul la 12,53, cei care au sunat spunând că au văzut planorul și cadavrul și au indicat cu aproximație zona. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă