Bunea Stancu, găsit vinovat că a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese

Bunea Stancu, găsit vinovat că a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese

Preşedintele suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost găsit vinovat de ICCJ că a încălcat regimul privind conflictul de interese în materie administrativă după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar.

Instanţa supremă a menţinut astfel decizia din 14 februarie a Curţii de Apel Bucureşti, care a hotărât respingerea cererii lui Stancu. Mai exact, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Brăila contestase în instanţă raportul inspectorilor de integritate, însă CAB a respins solicitarea edilului.

Prin sentinţa de marţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a hotârât că Gheorghe Bunea Stancu este vinovat de încălcarea regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, motiv pentru care nu a anulat raportul ANI, întocmit în cazul său, în urmă cu doi ani.

Surse din cadrul ANI au precizat pentru MEDIAFAX că Bunea Stancu îşi va pierde funcţia în urma sentinţei.

În 31 august 2012, ANI anunţa că preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar, potrivit ANI.

În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Judeţen Brăila, şi a semnat contractele de asociere între Consiliul Judeţean Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociaţia Sportivă Handbal Club "Dunărea" Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, informa Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI).

"SC Clubul de Fotbal Brăila SA şi Asociaţia Sportivă Handbal Club Dunărea Brăila au ca acţionari majoritari firmele SC Concivia SA, respectiv SC Hercules SA. Acţionarul majoritar al celor două firme este SC Bursagrigrom, unde Stancu Gheorghe Bunea, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, deţine calitatea de acţionar majoritar. Astfel, beneficiul patrimonial obţinut prin încălcarea prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, este în cuantum de 7.512.207 lei", conform ANI.

Totodată, susţinea ANI, sunt indicii temeinice referitoare la săvârşirea de către Gheorghe Bunea Stancu a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunii de conflict de interese, ca urmare a întocmirii, adoptării şi semnării expunerilor de motive, a hotărârilor Consiliului Judeţen Brăila şi a contractelor de asociere cu cele două cluburi sportive, în baza cărora Consiliul Judeţean Brăila a suferit un potenţial prejudiciu în sumă totală de 7.512.207 lei, respectiv preluarea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de cinci ani, de către Asociaţia Handbal Club "Dunărea" Brăila a unui autoturism proprietate privată a CJ Brăila.

În cazul lui Bunea Stancu, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente, cu privire la posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese, precum şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Totodată, ANI precizează că a dispus iniţierea demersurilor în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

Complementar, precizează ANI, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective.

Bunea Stancu este cercetat sub control judiciar, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese.

Alături de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Florin Mija , Stancu este acuzat că în perioada 2009 - 2010 şi-a încălcat atribuţiile de serviciu direcţionând atribuirea unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, în urma unor licitaţii organizate de CJ Brăila.

Bunea Stancu, care este şi preşedintele PSD Brăila, a devenit preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila în anul 2004.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...