Câteva zeci de persoane au protestat la Miercurea Ciuc împotriva sistemului corupt

Câteva zeci de persoane au protestat la Miercurea Ciuc față de corupția din România și au spus că își doresc ca sistemul să se schimbe pentru a le putea oferi un viitor mai bun copiilor lor.

LIVE UPDATE O nouă zi de proteste în Piața Universității, după tragedia de la Colectiv

Protestatarii, în special tineri, atât români cât și maghiari, s-au adunat în fața scărilor din fața Palatului Administrativ, acolo unde a fost amenajat un altar cu flori și lumânări, în memoria victimelor tragediei din Colectiv.

Ei s-au mobilizat pe o rețea de socializare și au spus că s-au săturat de corupție, de lipsa meritocrației și de promovarea în funcții a unor persoane nepregătite, doar pentru că sunt susținute politic.

'Eu cred că trebuia să ieșim chiar mai mulți în stradă, ca să arătăm că ne pasă și nouă. Suntem cetățenii țării, avem aceleași probleme. Și mă deranjează și pe mine corupția, nepotismul. Au trecut 25 de ani și nu s-a întâmplat nimic, țara nu a luat-o pe calea cea bună. Vreau să-mi construiesc un viitor aici, dar nu știu ce se întâmplă peste 5, 10, 20 ani, ce se întâmplă cu copii mei, ce viitor vor avea. Și pentru ei aș dori să construiesc un viitor mai bun', a afirmat un tânăr protestatar.

O altă tânără este de părere că este nevoie de o schimbare de sistem și tinerii sunt cei care pot face asta.

'Eu cred că trebuie o schimbare, că nu se poate trăi într-o țară în care toată lumea vreo să o ia pe o scurtătură. Fie că ești obligat, fie că e mai comod, mai ușor, sau pentru că trebuie să plătești mult la stat, fie pentru că ești funcționar public și ai salariu mic. Și trebuie să se schimbe tot sistemul, să se reseteze. Și dacă nu ieșim noi, tinerii, în stradă, atunci nu avem nici un drept să ne mai plângem', a afirmat tânăra.

Protestul a fost unul pașnic și s-a terminat după aproximativ 30 minute.

AGERPRES (A-autor: Gina Ștefan, editor: Mihai Simionescu)


populare
astăzi

1 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

2 Așa o fi, să-i credem? / În drumul spre OCDE, România abrogă temporar un articol controversat din Codul fiscal

3 Stiglitz / Noua eră a imperiului american nu se va încheia bine nici pentru SUA, nici pentru restul lumii

4 Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT

5 Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este 19.500 euro”