Cod portocaliu de ploi torențiale, vânt puternic și grindină în nouă județe


După ce ieri au anunțat cod galben de ploi începând din această seară, meteorologii au emis o nouă avertizare, de data aceasta cod portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice, vânt puternic și grindină în nouă județe ale țării. Avertizarea este valabilă în intervalul miercuri, 14 mai (orele 16,000) – joi, 15 mai (2,00) și vizează în special județele Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea, unde în intervalul menționat se vor cumula local peste 60 – 70 l/mp. Instabilitatea atmosferică se va manifesta, însă, în cea mai mare parte a țării prin averse, descărcări electrice, intensificări le vântului și, izolat, grindină. În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și a Moldovei, dar și în vestul și sudul Transilvaniei cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp.
Se menține și avertizarea cod galben de ploi și instabilitate atmosferică valabilă din această seară și până mâine la prânz, pentru sud-vestul țării și zona deluroasă și montană din regiunile sudice. Reamintim că tot mâine, orele 9,00, intră în vigoare codul portocaliu de inundații emis de hidrologi pentru mai multe râuri care traversează sudul și sud-vestul țării.


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

2 Ruptură la Casa Albă / JD Vance îl atacă pe Donald Trump după eșecul din alegeri

3 Analiza lui Traian Băsescu după alegerile din SUA: ce spune despre Donald Trump

4 Cutremur în Partidul Republican: cum și-a distrus Donald Trump propria poziție politică

5 Anchetă în SUA după ce PSD a dărâmat guvernul la o lună de la o cină secretă