Conducerea Parlamentului se reunește luni pentru a stabili calendarul audierii și votării lui Ungureanu

Ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului va avea loc luni, începând cu ora 13,30, informează vineri Direcția de comunicare a Camerei Deputaților. Conducerea celor două camere urmează să stabilească luni calendarul audierii și votării noului director al Serviciului de Informații Externe, după ce președintele Klaus Iohannis l-a propus pentru această funcție pe Mihai Răzvan Ungureanu.

Potrivit procedurii parlamentare, Ungureanu urmează să fie audiat în Comisia comună pentru controlul SIE, după care să fie votat în plenul reunit.

Avizul comisiei este consultativ.

Potrivit unor surse parlamentare, ședința de plen a Parlamentului în care urmează să fie supusă votului nominalizarea pentru funcția de șef al SIE a lui Ungureanu va avea loc marți, zi în care actuala sesiune parlamentară se încheie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal