Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pe piața asigurărilor

Consiliul Concurenței a declanșat, din oficiu, o investigație privind posibila încălcare a regulilor naționale și comunitare de concurență de către Media Xprimm, UNSAR, societățile de asigurare membre UNSAR, precum și alte societăți de asigurare, potrivit unui comunicat al autorității române de concurență.

Investigația are ca obiect un posibil schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial între concurenții de pe piața serviciilor de asigurare, potrivit comunicatului.

În cadrul investigației declanșate, Consiliul Concurenței precizează că a efectuat inspecții inopinate la sediile UNSAR, Media Xprimm și la sediile unor societăți de asigurare membre UNSAR. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecții se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației.

Consiliul Concurenței menționează că inspecțiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurențial. Efectuarea acestor inspecții nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește vinovăția întreprinderilor investigate și nici în ceea ce privește rezultatul final al investigației declanșate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

2 LIVE Alegeri SUA / Trump i-a îngropat pe republicani. Democrații preiau controlul în Camera Reprezentanților și Senat, arată rezultatele

3 Lucrare turcească pe viaductul de la Boița, pe autostrada A1...

4 VIDEO Încă o dovadă că „mielul lui Dumnezeu” este un fariseu / Reacția scandaloasă a lui Gigi Becali când a fost întrebat din ce bani și-a luat opt mași…

5 Câți bani iei la pensie în 2026 după 15, 25 sau 35 de ani de muncă. Calcule exacte