Consumul de pâine neagră a ajuns la 45 milioane euro pe an. Piaţa va creşte cu 40% în 2015

Consumul de pâine neagră a ajuns la 7% din valoarea pieţei de pâine, fiind evaluat la 45 de milioane de euro, iar pentru anul viitor se estimează că va atinge o pondere de 10% din piaţă, a declarat agenţiei MEDIAFAX Aurel Popescu, preşedintele patronatului din industria panificaţiei Rompan.

"În ultimii doi ani s-au înregistrat creşteri semnificative ale vânzărilor de pâine neagră (pâine integrală, graham, de secară sau semialbă). Oamenii au început să fie conştienţi că această pâine face bine organismului şi o cumpără din ce în ce mai mult", a spus Popescu.

El estimează că pâinea neagră, care a ajuns să acopere 7% din piaţa pâinii, va ajunge anul viitor la o cotă de 10%, reprezentând o creştere de peste 40 de procente.

Reprezentantul patronatului a arătat că în alte ţări din UE, consumul de pâine neagră depăşeşte 20% din piaţă.

"Înainte de 1989, în România se mânca pâine neagră, care era mai sănătoasă. După această perioadă, la noi s-a născut ideea că nivelul de trai este dat de consumul de pâine albă. În ultimii ani, însă, tendinţa este de creştere pentru consumul de pâine neagră, după câte observăm din vânzările noastre", a adăugat Popescu.

 


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI