Continuă seria fenomenelor paranormale la Tribunalul Bucureşti/Magistratul Florică Duţă, care judecă dosarul lui Dan Voiculescu, a cerut pensionarea /Procesul s-a amânat, din nou, pentru 1 iulie/ Judecata durează de 6 ani

Continuă seria fenomenelor paranormale la Tribunalul Bucureşti/Magistratul Florică Duţă, care judecă dosarul lui Dan Voiculescu, a cerut pensionarea /Procesul s-a amânat, din nou, pentru 1 iulie/ Judecata durează de 6 ani

Magistratul Florică Duţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, care judecă dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să îi admită pensionarea.

Florică Duţă, preşedintele completului de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Aliemntare (ICA), a formulat în 1 iunie o cerere de pensionare, pe care a depus-o la Consiliul Superior al Magistraturii.

Reprezentanţii CSM au confirmat depunerea cererii de pensionare a judecătorului Florică Duţă şi au precizat că aceasta urmează să fie dezbătută într-o şedinţă viitoare.

Judecătorul Florică Duţă a menţionat şi la termenul de marţi al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare că urmează să se pensioneze.

Totodată, judecătorul Florică Duţă a rămas marţi în pronunţare şi urmează să decidă, împreună cu celălalat judecător din complet, dacă va dezbate până la final dosarul ICA sau dacă va scoate cauza de pe rol şi o va trimite spre repartizare aleatorie unui alt complet.

Şi judecătorul Stan Mustaţă, care a făcut parte din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care judecă dosarul ICA, a înaintat CSM, în 12 mai, o cerere de pensionare.

Analizarea cererii lui Stan Mustaţă a fost amânată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii până la soluţionarea definitivă a dosarului în care magistratul este acuzat că ar fi cerut şi primit bani pentru soluţionarea favorabilă a mai multor dosare penale. Magistratul Stan Mustaţă a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, alături de el fiind deferită justiţiei şi grefiera Mariana Curea, de la aceeaşi instanţă, ambii în stare de arest preventiv.

La termenul de marţi al dosarului ICA, în locul magistratului Stan Mustaţă a intrat judecătoarea Carmen Constanţa Balaci.

Preşedintele completului de judecată din dosarul privind privatizarea ICA, Florică Duţă, a anunţat că există o hotărâre a colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti prin care se stabileşte că dosarul trebuie trimis pentru repartizare aleatorie unui nou complet, dacă cel actual nu are aceeaşi componenţă ca cea stabilită de la bun început, respectiv judecătorii Duţă şi Stan Mustaţă.

Astfel, avocaţii inculpaţilor din dosarul ICA au cerut instanţei scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea acesteia pentru repartizare aleatorie unui nou complet de judecată.

Dan Voiculesu şi Sorin Pantiş au lipsit la termenul de marţi al procesului, iar pentru Voiculescu a răspuns un avocat din oficiu.

La termenul din 13 mai, instanţa stabilise ca discuţiile în dosarul în care Dan Voiculescu şi alte 12 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind privatizarea ICA să continue în 10 iunie, iar completul de la Curtea de Apel Bucureşti, format după arestarea judecătorului Stan Mustaţă, să analizeze excepţiile invocate de avocaţi.

Curtea de Apel Bucureşti a decis să repună pe rol excepţiile invocate de către avocaţii inculpaţilor din dosarul privind privatizarea ICA, după ce preşedintele completului, judecătorul Stan Mustaţă, a fost suspendat din magistratură ca urmare a arestării preventive.

Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, în 29 aprilie , împreună cu Florică Duţă, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.

Cu câteva ore înainte de judecarea dosarului, Stan Mustaţă a fost ridicat şi dus la audieri la DNA, iar ulterior magistratul a fost reţinut, fiind acuzat de fapte de corupţie în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. În 30 aprilie, judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, care i-ar fi fost complice, au fost arestaţi preventiv, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti.

La termenul din 15 aprilie, avocaţii au cerut ca decizia luată de prima instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, prin care s-a respins restituirea dosarului la procurori, pentru refacerea urmăririi penale, să fie reanalizată de un judecător, în Camera Preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, avocaţii au formulat mai multe excepţii şi cereri, printre acestea fiind şi o solicitare de anulare a Hotărârii de Guvern 290/2002, prin care Institutul de Cercetări Alimentare a fost trecut din proprietatea statului în proprietate privată.

Completul de judecată, din care făcea parte şi Stan Mustaţă, trebuia să se pronunţe la termenul din 29 aprilie în cazul acestor excepţii, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat din cauza reţinerii judecătorului.

La termenul din 8 aprilie, Stan Mustaţă formulase o cerere de abţinere în dosarul ICA. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă "neadevărate", în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustaţă a continuat să judece acest dosar.

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Instanţa a decis până la urmă să amâne pentru data de 1 iulie decizia în Dosarul ICA.


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...