Corneliu Vadim Tudor a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea

Corneliu Vadim Tudor a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea

Corneliu Vadim Tudor a fost înmormântat joi cu onoruri militare la Cimitirul Ghencea Civil, la ceremonia funerară fiind prezenți câteva mii de oameni. Sicriul cu trupul neînsuflețit al fondatorului Partidului România Mare a fost învelit cu drapelul național și fanfara militară a intonat Imnul țării, în timp ce militari din Garda de Onoare au tras focuri de armă.

Printre cei care l-au condus pe ultimul drum s-au aflat foști colegi de partid ai lui C. V. Tudor, oameni politici, artiști.

Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, prezent la înmormântare, a afirmat că el și Vadim erau apropiați, ei cunoscându-se încă din vremea în care Văcăroiu a fost prim-ministru.

"Avea o calitate extraordinară — iubea oamenii. Venea la mine cu diverse cazuri, cum să-i ajutăm pe oameni. A fost o mare personalitate a culturii și politicii. Avea o personalitate extraordinară", a declarat Nicolae Văcăroiu.

El a menționat că Vadim Tudor suferea de diabet într-o formă gravă, care îi provoca o stare de agitație. "Mulți îl acuză de atacuri la adresa lor, dar multe dintre ele erau și pe fondul unei boli teribile care înseamnă diabetul. A avut un diabet rebel", a spus Văcăroiu, care și-a amintit însă de calitățile de politician, poet și gazetar ale lui Corneliu Vadim Tudor.

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a participat și ea la înmormântare. Întrebată dacă îi datorează lui C. V. Tudor cariera politică având în vedere că a fost membru PRM, Lia Olguța Vasilescu a spus: "sigur".

Printre cei prezenți la ceremonia funerară s-au mai aflat Marius Marinescu, Dumitru Dragomir, cântărețul Marian Nistor, Miron Cozma, Gheorghe Funar, Irina Loghin.

Un incident s-a petrecut în momentul coborârii sicriului în cavoul familiei. Pentru scurt timp, sicriul a fost scos din cavou pentru redimensionarea gropii.

Corneliu Vadim Tudor a murit, luni seară, la vârsta de 65 de ani.

***

C. V. Tudor s-a născut la 28 noiembrie 1949, la București. A fost absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din București — secția Sociologie. Între anii 1978 — 1979, Vadim Tudor a fost bursier al Premiului internațional "Herder", urmând un curs de istorie la Universitatea din Viena. A fost doctor în istorie al Facultății din Craiova.

Și-a început activitatea profesională în redacțiile publicațiilor România liberă și Magazin, apoi a lucrat la Agenția Națională de Presă AGERPRES (decembrie 1975 — decembrie 1989). După decembrie 1989 a înființat publicațiile România Mare, Politica și Tricolorul, precum și Editura Fundației ''România Mare''.

Corneliu Vadim Tudor și-a început cariera politică odată cu crearea Partidului România Mare în 1991. A fost senator timp de patru legislaturi.

A candidat la funcția de președinte al României de patru ori, în anul 2000 reușind să intre în turul al doilea al scrutinului prezidențial.

În 2009 a fost ales europarlamentar, pe listele PRM.

Poet și publicist, Vadim Tudor a debutat la Radio, în 1965, cu o poezie citită în cadrul Cenaclului "George Călinescu". A fost autor al mai multor volume de poezie și proză. A scris eseuri, scenarii de film, piese de teatru, reportaje și cronici literare și sportive.

A fost distins cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler (2004). În 2007, a primit Medalia de Bronz a Vaticanului, înmânată de Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...