CRIMĂ oribilă la SLATINA/VIDEO

Crimă oribilă la Slatina în judeţul OLT: femeie tâlhărită şi ucisă cu mai multe lovituri de cuţit.

Oribila faptă s-a petrecut în jurul orelor 18.00, în plină stradă, pe strada Toamnei de lângă terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv, pe segmentul cuprins între magazinul Profi şi sediul Direcţiei Economice. O femeie care trecea prin zonă a văzut ce s-a întâmplat şi a sunat imediat la numărul „112”. O ambulanţă a sosit de urgenţă la faţa locului, dar nu a mai putut ajuta victima în niciun fel, aceasta fiind găsită într-o baltă de sânge şi fără puls.

„În jurul orelor 18.02 am fost sunaţi că o femeie zace în stradă undeva lângă piaţa Zahana, pe strada Toamnei. Am trimis un echipaj la locul menţionat dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru victimă – o femeie în vârstă de 49 de ani. Femeia a fost găsită decedată, prezenta multiple plăgi prin înjunghiere toraco-abdominale, avea şi carotida tăiată”, a declarat dr. Mădălina Deloreanu, director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt.

Conform unui martor prezent la momentul faptei, un bărbat ar fi atacat-o pe victimă(Norica N., n.r.) din spate, iar aceasta ar fi încercat să se împotrivească. Pentru că a întâmpinat rezistenţă, necunoscutul a înjunghiat-o de mai multe ori, după care a părăsit în fugă locul.

 Poliţiştii încearcă acum să dea de urma ucigaşului. A fost deja stabilit un cerc de suspecţi şi vor fi organizate filtre pe arterele rutiere din judeţ.

„Am fost apelaţi să intervenim pe strada Toamnei în jurul orelor 18.00, de la numărul unic 112, unde ni s-a spus că se află căzută în stradă o persoană de sex feminin care prezintă mai multe leziuni traumatice în zona gâtului produse prin înjunghiere. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă pentru stabilirea cauzelor în care s-a produs evenimentul”, a declarat comisar Iulian Nicolae, purtător de cuvânt interimar al Poliţiei Olt.

Crima va fi cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. Cadavrul victimei a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală care, sâmbătă, va efectua necropsia pentru a stabili cauzele exacte ale morţii.

Despre victimă se ştie că se întorcea de la piaţă în momentul atacului. Mai multe mere au fost găsite risipite peste tot la locul crimei. Femeia locuia cu soţul şi avea două fiice – una plecată în Franţa, iar cealaltă locuieşte tot în Slatina. 


populare
astăzi

1 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

2 Așa o fi, să-i credem? / În drumul spre OCDE, România abrogă temporar un articol controversat din Codul fiscal

3 Stiglitz / Noua eră a imperiului american nu se va încheia bine nici pentru SUA, nici pentru restul lumii

4 Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT

5 Avram Iancu le cere românilor să-i doneze bani pentru a-și cumpăra o mașină nouă: „Cel mai ieftin model este 19.500 euro”