Cristian Ghinea - numit consilier de stat pe afaceri europene la Cancelaria primului-ministru; decizia - publicată în MO

Decizia premierului Dacian Cioloș privind numirea lui Cristian Ghinea în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, cu atribuții în domeniul afacerilor europene, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

"În temeiul art.15 lit. c) și al art.19 din legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie: începând cu intrarea în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian Ghinea se numește în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, cu atribuții în domeniul afacerilor europene", se menționează în Monitorul Oficial.

Cristian Ghinea este membru în consiliul director al Centrului Român de Politici Europene (CRPE).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Operațiunea secretă prin care „Numărul 14”, cea mai grea brățară dacică, a fost recuperată din Cehia

2 El este atacatorul din Cracovia

3 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

4 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri