Curtea de Apel Bucureşti a decis că preşedintele SRR, Ovidiu Miculescu, a fost în incompatibilitate

Curtea de Apel Bucureşti a decis că preşedintele SRR, Ovidiu Miculescu, a fost în incompatibilitate

Curtea de Apel Bucureşti a decis să respingă contestaţia formulată de Miculescu împotriva raportului realizat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), scrie Mediafax.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este defintivă şi poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, iar o eventuală contestaţie se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Ovidiu Miculescu, a fost găsit incompatibil de către ANI , în octombrie 2013, după ce a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie (CA) al SRR şi pe cea de manager în Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR), timp de doi ani, în perioada 29 iunie 2010 - 4 iulie 2012.

Astfel, arăta ANI, Miculescu a încălcat legea, ocupând în acelaşi timp funcţia de membru al Guvernului şi cea de manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale.

ANI mai preciza că, potrivit prevederilor legale, persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate, membrii consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Radiodifuziune li se aplică regimul incompatibilităţilor prevăzut pentru miniştri şi, respectiv, secretari de stat, precum şi incompatibilităţile prevăzute în legi speciale.

Ce prevede legea în cazul lui Miculescu

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR în data de 3 iulie 2012.


Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al SRR: „Nu sunt un personaj comod“

Radioul public va împlini în noiembrie 85 de ani de la primele sale emisii. Ovidiu Miculescu, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, spune că vrea să înlăture „rugina“ din această instituţie.

Preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, declarat incompatibil de către ANI

Miculescu Ovidiu, preşedintele-directorul general al Societăţii Române de Radiodifuziune, a fost declarat în stare de incompatibilitate după ce ar fi deţinut, simultan, atât funcţia de membru al Consiliului Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi pe cea de Manager în cadrul Societăţii Române de Radiocomunicaţii.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 BREAKING Încep represaliile împotriva magistraților care au depus mărturie în documentarul Recorder despre Justiție. Primul e Laurențiu Beșu

2 BREAKING Cine e judecătoarea care a luat cuvântul, în fața celor 13 șefi ai ei și în fața presei, și a dat dreptate colegului său din documentarul Rec…

3 VIDEO Judecătoare: „Există probe” / Lia Savonea, liderul „structurii piramidale” / „Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din …

4 BREAKING New York Times dezvăluie presiunile din spatele eliberării fraților Tate / Marcel Ciolacu, Victor Ponta, ordine către procurori și influența fa…

5 VIDEO Au început să se dea în gât! „Și i-a dat în cap cu dosarul” / Înregistrări din sala de judecată / Șefa Curții de Apel a spus că judecătoarea care …