Declarație de avere: Ministrul Alexandrescu are un teren agricol, unul intravilan, o casă, un apartament și o garsonieră în Capitală

Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, deține un teren agricol în județul Iași, unul intravilan în București, o casă, un apartament și o garsonieră în Capitală, potrivit declarației de avere publicată pe site-ul Guvernului. Alexandrescu are, împreună cu familia, un teren agricol în județul Iași, unul intravilan în București și o casă de locuit de 358 mp cumpărată în 2008, un apartament și o garsonieră în București.

El mai are și un autoturism Landrover din 2005.

Ministrul Culturii a declarat venituri de 42.000 lei de la Universitatea București, de 22.470 lei de la Fundația Noua Europă și de 384 lei de la Grupul pentru dialog social, iar soția sa are un venit de 34.000 lei de la Universitatea București. Acesta a mai avut venituri de 15.000 lei din activități de evaluare, 13.000 lei din drept de arendă și "drept superficie" și de 1.776 lei din Premiul Nicolae Bălcescu acordat de Academia Română.

Alexandrescu este membru autosuspendat al Grupului pentru Dialog social și al Fundației Creștin Democrată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Noua lege a pensiilor ajunge joi pe masa CCR: mii de români contestă recalcularea

2 Cine stă în spatele marilor lanțuri de magazine din România

3 Răsturnare de situație / Gruparea misterioasă care a paralizat Italia rupe tăcerea: ce urmărește Mișcarea 17 Octombrie

4 Serviciile secrete americane / Operațiunea secretă a lui Putin care a adus Germania la un pas de a activa Articolul 5 al NATO

5 Călin Georgescu, vizat de DIICOT după ce ar fi încercat să blocheze microfoanele din casă