Directoarea fabricii de conserve Vascar Vaslui, reţinută într-un dosar legat de fonduri europene

Directoarea fabricii de conserve Vascar Vaslui, reţinută într-un dosar legat de fonduri europene

Directoarea fabricii de conserve Vascar Vaslui, Gabriela Ciuburciu, a fost reţinută de procurorii anticorupţie din Iaşi, într-un dosar privind obţinerea pe nedrept a peste 5,2 milioane lei dintr-o finanţare nerambursabilă dată de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează, într-un comunicat de miercuri, că directorul general al SC Vascar SA Vaslui, Gabriela Ciuburciu, este urmărită penal pentru: folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, cu consecinţe deosebit de grave, in formă continuată; fals in înscrisuri sub semnătura privată, in formă continuată; folosire cu rea credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii, intr-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, in forma continuată; spălare de bani; folosire cu rea credinţă a bunurilor sau a creditului societăţii, în formă continuată; efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoana, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

În acelaşi dosar au fost reţinuţi Iuliu Cepoi, fost director comercial şi director economic al SC Vascar SA şi acţionar al acestei societăţi, şi Florina Şuşu, contabil şef la SC Vascar SA.

Cei trei vor fi prezentaţi Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2008-2010, SC Vascar SA a derulat un proiect finanţat din fonduri comunitare "pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile programului naţional pentru dezvoltare rurală", perioada de implementare fiind de 24 de luni.

"Valoarea eligibilă totală a proiectului a fost de 14.705.128 lei, echivalentul a 3.980.814 euro, din care, autoritatea contractantă a decontat cheltuieli în valoare totală de 5.839.677,81 lei.
Unele persoane din conducerea SC Vascar SA, sub comanda inculpatei Ciuburciu Gabriela, ajutată de inculpata Şuşu Florina, contabil sef al societăţii comerciale, au planificat şi au executat în detaliu fraudarea proiectului finanţat prin programul FEADR, prin simularea legalităţii procedurilor de achiziţii, obţinând astfel, atât din bugetul comunitar, sume foarte mari de bani, pe care şi le-a însuşit, prin simularea unor operaţiuni comerciale licite", spun procurorii anticorupţie.

DNA susţine că nouă contracte de achiziţii de utilaje au fost atribuite unei firme (al cărei unic asociat si administrator era Cepoi), în urma unor proceduri de selecţie simulate, la preţuri mult supraevaluate, o parte a banilor fiind ulterior returnaţi Gabrielei Ciuburciu, prin intermediul firmelor controlate în mod absolut de ea şi familia sa.

Anchetatorii mai spun că această societate comercială a fost interpusă in cadrul procedurilor de achiziţii, achiziţionând utilaje şi echipamente de la furnizori şi vânzându-le apoi SC Vascar SA la un preţ total cu 2.959.692,42 lei mai mare decât valoarea lor de piaţă.

Potrvit DNA, faptele inculpaţilor au avut ca rezultat obţinerea fără drept de către SC Vascar SA a sumei totale de 5.277.354,56 lei, din finanţarea nerambursabila acordata de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, în cadrul proiectului.

Într-un alt dosar, Gabriela Ciuburciu şi Iuliu Cepoi au fost trimişi în judecată, în 2012, pentru fraudarea unor fonduri SAPARD obţinute în scopul modernizării fabricii Vascar, prejudiciul fiind estimat la peste şase milioane de lei.

Vascar Vaslui a fost înfiinţată în 1991, prin preluarea activelor fostei Industrii a Cărnii, după cum se menţionează pe site-ul firmei.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 De citit...

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”