DNA: Liviu Mușat (ADR Sud Muntenia) și Silvian Ciupercă (CJ Ialomița), trimiși în judecată

DNA: Liviu Mușat (ADR Sud Muntenia) și Silvian Ciupercă (CJ Ialomița), trimiși în judecată

Președintele ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, și președintele Consiliului Județean (CJ) Ialomița, Silvian Ciupercă, au fost trimiși în judecată de DNA, procurorii propunând menținerea obligației ca Ciupercă să nu își exercite funcția administrativă.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, Ciupercă, trimis în judecată sub control judiciar, este acuzat de luare de mită, două infracțiuni de folosirea influenței și autorității conferite de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, instigare la fals intelectual și complicitate la folosirea și prezentarea cu rea-credință de documente, declarații false, inexacte sau incomplete, obținându-se pe nedrept fonduri europene.

De asemenea, președintele ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, este acuzat de abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, el fiind trimis în judecată tot sub control judiciar.

În același dosar au mai fost deferite justiției alte 13 persoane, printre care — Cezar Gheorghe Vâlcan, director executiv al Direcției de Achiziții și Patrimoniu din cadrul CJ Ialomița, pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, Mariana Vișan, director adjunct în cadrul ADR Sud Muntenia, pentru abuz în serviciu asimilat infracțiunii de corupție, Mihai Ionuț Ionescu, consilier al Corpului de Control din cadrul Ministerului Sănătății, acuzat de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție, neîndeplinirea cu rea-credință a obligației de a înștiința organul de urmărire penală sau organul de constatare a săvârșirii infracțiunilor, abilitat de lege, cu privire la orice date din care rezultă indicii că s-a efectuat o operațiune sau un act ilicit ce poate atrage răspunderea penală potrivit Legii nr.78/ 2000 (legea anticorupție) și fals intelectual, mai mulți funcționari din cadrul CJ Ialomița, acuzați de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, și Dragomir Scripcă, expert în cadrul Biroului Județean Ialomița al ADR Sud Muntenia.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Ciupercă și-a folosit, în ianuarie 2014, influența și autoritatea conferită de funcția de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul a unui folos necuvenit, respectiv asigurarea postului de manager interimar în cadrul Spitalului județean Ialomița.

Întrucât acesta dorea înlăturarea din funcție a managerului căruia urma să îi expire mandatul și pentru a nu-i mai da acestuia posibilitatea să se înscrie la concurs pe postul de conducere, în luna ianuarie 2014, dar înainte de expirarea contractului de management, inculpatul Ciupercă Vasile Silvian a inițiat demersuri la Ministerul Sănătății, în vederea demarării unui control la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slobozia. În urma respectivului control se dorea și înlăturarea consilierului juridic al Spitalului Județean Slobozia, menționează DNA.

Conform sursei citate, în urma acestor demersuri, a avut loc la SJU Slobozia un control efectuat de către o echipă mixtă formată din reprezentanți ai Corpului de Control al Ministerului Sănătății și ai Consiliului Județean Ialomița, iar în paralel cu această acțiune, președintele CJ Ialomița a dispus alocarea de fonduri suplimentare Spitalului Județean, în vederea achiziționării unui aparat medical, scopul fiind acela de a consolida imaginea de manager interimar a persoanei pe care o susținea.

În urma controlului de la SJU Slobozia, s-au constatat nereguli în procesul de achiziții publice care ar fi dus la sesizarea organelor de urmărire penală, însă Silvian Ciupercă l-a determinat pe Mihai Ionuț Ionescu, consilier din cadrul ministerului, să-și exercite atribuțiile de serviciu în mod defectuos, prin întocmirea raportului de control neconform realității, în sensul eliminării unor dispoziții și pasaje.

Totodată, procurorii spun că, în perioada decembrie 2013 — iulie 2014, Ciupercă i-a determinat pe Liviu Mușat, președintele ADR Sud Muntenia, dar și pe alți inculpați din dosar, respectiv Mariana Vișan, director adjunct în cadrul aceleiași instituții, și Scripcă Dragomir, expert în cadrul Biroului Județean Ialomița al aceleiași agenții, să-și îndeplinească defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul amânării nejustificate a vizitelor de monitorizare, cu scopul sprijinirii intereselor inculpatei Elena Corina Trandafir, beneficiar și/ sau consultant în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană depuse la ADR Sud Muntenia, astfel încât beneficiarii acestor proiecte să nu suporte corecții financiare.

De asemenea, în perioada aprilie — mai 2014, președintele CJ Ialomița, abuzând de funcția deținută, a pretins suma de 5.000 de lei și a primit suma de 3.000 de lei de la Vasile Ciocănel, în schimbul și în legătură cu prelungirea termenului contractului de concesiune pentru un teren în suprafață de 191,75 ha, pe care acesta din urmă îl avea încheiat cu Consiliul Județean Ialomița.

Banii respectivi au fost primiți cu titlu de sponsorizare a Muzeului Județean Ialomița, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Ialomița, procurorii DNA reținând că Ciupercă avea interesul de a mări bugetul muzeului pentru a aloca de la bugetul CJ sume mai mici și a folosi acești bani în interesul propriu și al persoanelor private care aveau încheiate cu Muzeul Județean contracte de prestări servicii și de executare a unor lucrări publice.

Potrivit comunicatului DNA, Ciupercă și alți inculpați din dosar au favorizat interesele economice ale SC Green Harvest SRL Timișoara, în detrimentul bugetului CJ Ialomița, prin atribuirea, în mod fraudulos, a contractului de concesiune a unei suprafețe de 495,6 ha teren agricol, aparținând domeniului privat al județului Ialomița, pe o durată de 30 de ani, în urma licitației din data de 14 aprilie 2014.

''Prin atribuirea în mod premeditat și nelegal a contractului de concesiune firmei care a avut a doua ofertă ca preț — Green Harvest SRL — factorii de decizie din cadrul CJ Ialomița (...) au prejudiciat bugetul CJ Ialomița cu suma de 5.947.899 de lei (...) asigurându-se un folos necuvenit pentru societatea cu care a încheiat contractul de concesiune'', se mai arată în comunicatul citat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, procurorii propunând menținerea obligației ca Silvian Ciupercă să nu își desfășoare activitatea de președinte al Consiliului Județean Ialomița, în exercitarea căreia a săvârșit fapta. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…