DNA/Primarul PNL din Târgu-Mureş, pus sub URMĂRIRE PENALĂ

DNA/Primarul PNL din Târgu-Mureş, pus sub URMĂRIRE PENALĂ

Primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea (PNL), şi 19 consilieri local din Târgu Mureş sunt urmăriţi penal. Edilul, cercetat pentru abuz în serviciu, a fost audiat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în dosarul finanţării cluburilor sportive, precizează surse judiciare, săptămâna viitoare fiind invitat să dea declaraţii în această cauză şi viceprimarul Claudiu Maior.

"Am fost chemat la DNA pentru o clarificare în calitate de suspect, am înţeles, faţă de o hotărâre de consiliu local în ceea ce înseamnă sprijinirea sportului şi, în mod particular, relaţia pe care o are Primăria cu clubul de fotbal (ASA Târgu Mureş - n.r.). Nu am ce să vă declar decât să cred că într-adevăr sunt mult mai în cunoştinţă de cauză acum şi bineînţeles când vor fi audiaţi şi consilierii locali, în totalitate, cât şi tot aparatul tehnic şi juridic al Primăriei. Sper ca lucrurile să se rezolve", a spus primarul, citat de Agerpres.

Florea a precizat că DNA a vrut să clarifice cum s-a făcut asocierea în cazul echipei ASA Târgu Mureş şi cum s-au alocat anumite sume din bugetul local.

"Toate sunt în regulă. Doar că modul în care s-a prezentat a stârnit acest interes şi atunci este normal să fie clarificat. Regret că s-a ajuns aici. Asta e. O să ştie lumea de fapt cine sunt cei care au reclamat. Nu ştiu exact la ce sume se referă, nu-i treaba mea. E vorba de un contract care e în vigoare, care este cât se poate de corect, votat în totalitate în CL şi bineînţeles că cineva - din moment ce s-a spus că am băgat banii cu sacoşele în portbagajul preşedintelui (fostul preşedinte Traian Băsescu - n.r.) - sunt şi din ăştia prin Târgu Mureş, care declară multe. Asta e. Nu am ce să fac. Eşti chemat, te duci", a susţinut primarul.

Comunicatul DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale față de:

- DORIN FLOREA și KISS IMOLA, primar respectiv director economic ai municipiului Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

- MĂCEȘANU VIRGIL, CIOBAN MARIA, jurist respectiv secretar în cadrul Primăriei Tîrgu Mureș, și BENEDEK ISTVAN, GOMBOS GEZA CSABA, PETI ANDREI, JOZSA TIBOR, KARACSONY ERDEI ETEL, BAKOS LEVENTE ATTILA, TORZSOK SANDOR LASZLO, KIKELI PAL ISTVAN, SOOS ZOLTAN, HALLER BELA, ROMAN IOANA DANA, MATEI DUMITRU, PUIAC ION CLAUDIU, FĂRCAȘ IOAN, GUJAN HERMAN COSMIN LUCIAN, SOMEȘAN CRISTINA LIGIA, SABĂU POP AURELIAN OLIMPIU, LOGHIN LUCIAN MIRCEA, URCAN GHEORGHE, consilieri locali în cadrul primăriei Tîrgu Mureș, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 18 iulie 2013, suspectul Dorin Florea în calitate de primar al municipiului Tîrgu Mureș și ordonator principal de credite și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prin încălcarea prevederilor mai multor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local către Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, întrucât aceasta avea obligații de plată neonorate privind impozitele și taxele către stat, precum și contribuțiile către asigurările sociale de stat.
Concret, suspectul a inițiat, în condiții ilegale, un proiect de hotărâre de consiliu local, care a stat la baza adoptării, în mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotărârii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocării, de la bugetul local, a sumei de 4.000.000 lei pentru sezonul competițional 2013-2014, în vederea continuării asocierii dintre municipiul Tg. Mureș și Fotbal Club Municipal Tg. Mureș.
La acea ședință a participat, pe lângă cei 20 de suspecți - consilieri locali, și secretarul Primăriei Municipiului, suspecta Cioban Maria, care a contrasemnat documentul respectiv.
Ulterior, suspectul Dorin Florea a încheiat și semnat în condiții ilegale, ca reprezentant al municipiului Tîrgu Mureș, alături de suspecta Kiss Imola, în calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociația Sportivă Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș, contract vizat de suspectul Măceșanu Virgil în calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociații sportive, de la bugetul local, suma de bani respectivă.
Prin aceste fapte a fost prejudiciat bugetul local al municipiului Tîrgu Mureș cu suma de 4.000.000 lei, plătită asociației sportive în perioada 21.08.2013 - 31.05.2014, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru Fotbal Club Municipal Tîrgu Mureș.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de o altă persoană.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop luni, 18 martie. O zodie va fi trădată de cineva drag. Peștii vor avea parte de o surpriză

2 VIDEO Milionarul cu șase clase, o nouă aroganță

3 VIDEO Aproape interesant...

4 România construiește cea mai mare bază NATO din Europa

5 Pescobar a angajat-o pe noua Larisa