Dragnea: Vreau să discutăm la pachet OUG privind salariile demnitarilor și legea salarizării unitare

Dragnea: Vreau să discutăm la pachet OUG privind salariile demnitarilor și legea salarizării unitare

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, susține că ordonanța privind salariile demnitarilor ar trebui discutată la pachet cu legea salarizării unitare, odată ce negocierile purtate de Ministerul Muncii cu partenerii sociali se vor fi finalizat cu un proiect de lege care să intre în proces legislativ.

"Am discutat despre legea salarizării unitare, dar așteptăm și noi, și colegii din Opoziție ca Ministerul Muncii să finalizeze negocierile cu partenerii sociali. Când vor finaliza aceste negocieri, vom avea pe masă un draft și vom lucra și pentru legea salarizării împreună cu colegii din Opoziție. (...) Eu cred și cred că și colegii din Opoziție vor fi de acord ca discuția pe ordonanța privind salariilor demnitarilor să fie făcută odată cu eventualul proiect de lege al salarizării, când vine în Parlament, pentru că, dacă mărirea salariilor demnitarilor este parte din legea mare a salarizării unitare, este un lucru foarte bun. Din acest motiv chiar vreau să le discutăm împreună, la pachet", a declarat Dragnea, joi, după întâlnirea liderilor partidelor parlamentare, la Parlament.

În opinia sa, sunt necesare întâlniri permanente ale majorității cu reprezentanții Opoziției astfel încât, pe temele majore, să se contureze un consens politic.

"Eu asta vreau (întâlniri periodice cu Opoziția — n.r.) și cred că și dumnealor vor. Vorbim de temele mari. Temele majore ale României trebuie să fie discutate în cadrul unui consens pentru că, fiind teme strategice, este important ca acestea să dureze. Din acest motiv, și noi, și colegii din Opoziție avem această abordare", a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a precizat, totodată, că o prioritate a coaliției pentru sesiunea ordinară de toamnă a Parlamentului este adoptarea legii votului prin corespondență.

"Nu am discutat azi, dar am discutat zilele trecute și cu colegii noștri și cu colegii din Opoziție, iar părerea PSD și cea a coaliției este foarte fermă — trebuie rapid să adoptăm legea votului prin corespondență.

Domnul Zgonea lucrează în aceste zile la un set de principii pe care ni le va prezenta, care să fie cuprinse în lege. Intenționăm ca și Autoritatea Electorală Permanentă să fie implicată în acest proces legislativ, ba chiar să ne poată propune un proiect de lege, pentru că este o instituție, poate, cu cele mai importante atribuții în alegeri și poate are cea mai bună expertiză", a conchis Dragnea. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA