Dublu asasinat la Iaşi-VIDEO

Dublu asasinat la Iaşi-VIDEO

Două persoane, soţ şi soţie, au fost găsite moarte, joi după-amiază, în locuinţa lor din municipiul Iaşi, primele informaţii arătând că victimele aveau mai multe leziuni pe corp provocate, cel mai probabil, cu un cuţit.

Numele celor doi soţi ucişi este Tiberiu şi Parascheva Petrovici, de 74 de ani, respectiv 58 de ani, care se retrăseseră la pensie la proprietatea din localitatea Vlădiceni. Îngrijeau o proprietate destul de întinsă, motiv pentru care anchetatorii suspectează că mobilul crimei a fost jaful.

Cele două victime, soţ şi soţie, au fost descoperite în jurul prânzului de către fiica lor, echipajul medical ajuns la faţa locului nemaiputând face nimic pentru a le salva viaţa. 

Din spusele vecinilor, cele două victime au avut, astăzi, la muncă, în interiorul vilei în care locuiau, două persoane necunoscute. Zona este împânzită de poliţişti.  

 Principalii suspecţi în cazul dublului asasinat de la Iaşi, persoane angajate de victime

Principalii suspecţi în cazul dublului asasinat din municipiul Iaşi sunt, conform primelor date ale anchetatorilor, persoane angajate de către cei doi soţi  găsiţi morţi în locuinţă să lucreze un teren agricol, scopul crimelor fiind, cel mai probabil, jaful, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aceleaşi surse au precizat că din primele date ale procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a reieşit că cei doi soţi ar fi angajat mai mulţi oameni care să le lucreze terenul agricol, procurorii suspectându-i pe aceştia pentru cele două omoruri, scopul crimelor fiind jaful.

Conform anchetatorilor, cei doi soţi ar fi fost omorâţi de către angajaţi ai lor întrucât aceştia au presupus că fiul bătrânilor, care lucrează în străinătate, ar fi trimis bani acasă.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje ale criminaliştilor, poliţiştii apelând şi la câini specizalizaţi, pentru a încerca să dea de urma suspectului sau suspecţilor care se presupune că au fugit de la casa bătrânilor printr-un câmp învecinat.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, niciunul dintre suspecţi nu a fost identificat sau reţinut.

Cei doi soţi au fost găsiţi morţi, joi după-amiază, în locuinţa lor din municipiul Iaşi, primele informaţii arătând că victimele aveau mai multe leziuni pe corp provocate, cel mai probabil, cu un cuţit.

Din relatările martorilor, cea care a apelat la 112 este fiica celor două persoane decedate, care a venit să verifice de ce nu răspund acestea la telefon.

Conform reprezentanţilor SMURD, cele două persoane aveau multiple plăgi înjunghiate şi nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestora.

”SMURD a fost apelat pentru două persoane cu plăgi înjunghiate. Au fost găsiţi un bărbat şi o femeie de 58 şi de 75 de ani, vârsta rămâne să fie confirmată de Poliţie, care erau în stop cardio-respirator din cauza traumatismelor cranio-cerebrale, plăgi zdrobite şi tăiate la cap, produse cu o armă albă. Erau în stop de mai mute minute, nu s-a putut face resuscitare, s-a declarat decesul”, declara Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro