Economia României, pe mâna unor AGEAMII

Creştere economică total NEREALISTĂ în rectificarea bugetară

După datele anunţate de Eurostat şi confirmate, ulterior, de INS privind RECESIUNEA tehnică, Guvernul afirmă, într-un comunicat, că ţinta de creştere economică pentru tot anul este menţinută la 2,5%, aşa cum a fost prognozată în Programul de convergenţă din primăvară.

Însă, în ordonanţa de rectificare bugetară, aprobată în urmă cu doar două săptămâni, ţinta de creştere a PIB este stabilită la 2,8%, scrie Capital.ro . Datele se bat cap în cap şi sunt infirmate de rezultatele REALE din economie.

În raportul privind situaţia economică şi bugetară la 6 luni, publicat odată cu rectificarea, se arată că „rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice de cel puţin 2,8% faţă de 2,2% cât se estima la elaborarea bugetului de stat".

Imediat după anunţarea rezultatelor referitoare la PIB din primul semestru, ministrul pentru buget, Liviu Voinea declara "ţinta pentru tot anul este o creştere economică de 2,8%. Noi avem o creştere de 2,4% pe brut şi de 2,6% ajustat, la primul semestru, chiar uşor mai mare decât cea de anul trecut, pe primul semestru, iar anul trecut s-a încheiat cu o creştere economică de 3,5%. Suntem în grafic pentru o creştere de 2,8% în 2014, pe care este construit bugetul".

Datorită creşterii economice de 2,8%, în loc de 2,2%, PIB ar urma să fie în 2014 de 662,3 miliarde lei, în loc de 658,6 miliarde lei. In aceste condiţii, prin rectificare, deficitul bugetar a fost majorat cu 270 milioane lei deşi procentual a rămas la acelaşi nivel.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT

5 Revoltă în PSD / baronii refuză comasarea comunelor pentru a-și salva mașinăria de voturi