Finlanda își reformează sistemul medical, pe fondul îmbătrânirii populației

Finlanda a prezentat luni marile linii ale reformei sistemului său de sănătate vizând reducerea costurilor inerente îmbătrânirii populației, în timp ce țara luptă să pună capăt celor trei ani de recesiune, relatează AFP.

"Este o reformă istorică și importantă care implică realocarea a peste 20 de miliarde de euro din bugetul cheltuielilor și schimbări pentru cei aproape 250.000 de angajați, precum și pentru viața de fiecare zi a cetățenilor", a declarat unul din principalii arhitecți ai reformei, Tuomas Poysti.

Guvernul de la Helsinki speră ca până în anul 2029 să realizeze economii în valoare de trei miliarde de euro.

În această țară nordică, având 5,4 milioane de locuitori, proporția populației în vârstă de peste 65 de ani ar urma să atingă 26% în 2030, față de 19% în prezent.

Îmbătrânirea populației, care necesită mai multe îngrijiri specializate, a aruncat prețurile în aer, care s-au majorat cu 5% numai în 2012.

Potrivit guvernului, reforma ar urma să permită reducerea creșterii cheltuielilor anuale de sănătate cu 1,5 puncte, de la 2,4% la 0,9%, în special prin fuzionarea celor 200 de circumscripții sociale și medicale ale țării, care vor fi reduse la 15.

Serviciile de urgență deschise permanent în spitale vor fi reduse de la 19 la 12.

În plus, reforma implică organizarea de noi alegeri pentru conducerea noilor regiuni administrative, o reformă a fiscalității și mai mare libertate acordată finlandezilor pentru a-și alege furnizorul de servicii medicale.

Rămân însă multe detalii de lămurit: de la numărul centrelor medicale la soarta rezervată celor 250.000 de angajați din sistemul de sănătate.

Fost copil minune al zonei euro, Finlanda se află în recesiune din 2012, victimă a scăderii competitivității, îmbătrânirii populației și dificultăților economice cu care se confruntă principalii săi parteneri comerciali, Rusia și Uniunea Europeană. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker